„Țeparul” din Cluj, prins de autorități. Incredibil ce sumă strânsese din escrocherii

Publicat: 01/08/2022 | 21:08
Mașină de poliție. Sursă foto: Pixabay

Bărbatul din Cluj care le-a dat țepe oamenilor a fost prins de autorități. Inculpatul era urmărit de câteva zile, după ce persoanele înșelate au depus plângere la poliție. Păgubiții speră să fie despăgubiți, după ce hoțul a fost prins. 

Vlad M. este cel mai căutat bărbat din Cluj Napoca, după ce a „înțepat” zeci de persoane din județ și din proximitate. Cetățenii păgubiți au decis să-și facă singuri dreptate, lipind zeci de afișe cu chipul hoțului. 17 dintre aceștia au depus și mărturie la poliție, povestind cum au fost escrocați de acest bărbat. 

După mai multe zile de căutări, „țeparul” din Cluj a fost identificat de autorități. Bărbatul a fost descoperit la cinci dimineața, când se afla în Luncani,  lângă Turda. Oamenii legii l-au preluat și l-au închis pentru 24 de ore, după ce a fost audiat. (CITEȘTE ȘI: Țeapă neașteptată pe care și-o iau turiștii români. Ce se întâmplă, de fapt, pe litoralul din Bulgaria)

Metoda prin care opera „țeparul” din Cluj. Bieții oameni își vor banii înapoi

Escrocul avea mai multe metode, prin care a reușit să sustragă suma de un milion de euro. Una dintre ele este aceea că cerea bani cu împrumut apropiaților și prietenilor, dar nu le înapoia sumele cerute. O altă tactică, pe care o folosea pentru companii, era de a cere bani pentru a-și deschide o presupusă afacere sau pentru a investi. În plus, cererea și obiecte scumpe, precum telefoane mobile, pe care nu le plătea niciodată. 

Prin scuzele pe care le-a folosit bărbatul, a sustras suma impresionantă. Bucuroși că a fost prins, oamenii care au fost escrocați speră că își vor recupera banii. Una dintre victime susține că „țeparul” din Cluj a investit banii în criptomonede și că dacă le-ar vinde, ar recupera prejudiciul. (CITEȘTE ȘI: Ce „țeapă” a luat un șofer după ce a alimentat de 412 lei într-o benzinărie din Cluj: „Ați plătit cu card de euro, de asta!”)

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult