Terorizata de nasturi

De: Cancan
Publicat: 17/05/2007 | 00:00

Fobie. O femeie din Marea Britanie nu poate dormi noptile si are atacuri de panica atunci cand vede bumbi Alina Creanga De peste 30 de ani, lui Annie Green, din Londra, nu-i da pace o fobie pentru care nu a gasit inca nici o explicatie. Femeia nu se teme de serpi, intuneric ori microbi, ci de niste obiecte inofensive… banalii nasturi. Britanica a descoperit ca se simte rau in preajma lor in copilarie, cand nu putea suporta nici macar sa-si priveasca mama cosand. „Daca vad vreun nasture pe podea, de pilda, mi se face rau si nu imi revin pana ce obiectul nu dispare din fata mea”, marturiseste Annie. „In timp, fobia mea a capatat proportii exagerate si s-a extins si asupra nasturilor care decoreaza saltelele. Daca totusi trebuie sa ma asez pe asa ceva, stau pe margine.”

Sedinte de hipnoza, antidot pentru nasturi

In aceste conditii, o banala delegatie devine un calvar pentru britanica. Imediat ce afla ca trebuie sa plece din oras, femeia incepe sa se gandeasca la tipul de saltele de la hotel. Daca acestea au cumva nasturi, Annie nu are cum sa puna geana pe geana intreaga noapte. „Mi se face rau si imi fac griji ca nu cumva piciorul, soldul sau coatele sa se atinga de vreunul dintre nasturi. Mi se face greata, devin agitata si suparata pe mine insami. De cele mai multe ori cumpar un sac de dormit si dorm pe jos, bineinteles acoperind bine salteaua cu lenjeria de la hotel, ca sa nu fiu nevoita sa privesc nasturii.” De ceva vreme, Annie a inceput sa mearga regulat la un hipnoterapeut pe care i l-a recomandat o prietena. Astfel, Monica Black a devenit principalul aliat al britanicei in lupta impotriva nasturilor.

Teama invinsa, dupa o ora si jumatate

Dupa cateva sedinte de hipnoza, cele doua femei au mers la un magazin care comercializeaza mobila. Aici, Monica a rugat-o pe pacienta ei sa incerce sa atinga o canapea. „Mi-au trebuit cam 35 de minute ca sa ma decid sa ma apropii si sa ma aplec asupra nasturilor de pe ea. Apoi m-am asezat si chiar am pus mana pe nasturi, lucru pe care nu il mai facusem niciodata. De la canapele ne-am mutat la raionul cu saltele. De data aceasta, a durat o ora si jumatate ca sa imi infrang teama, dar in final am reusit”, povesteste Annie cu bucurie despre succesul ei. Teama de nasturi nu a disparut complet, dar Annie Green a invatat de la terapeutul ei cum sa o controleze. In plus, femeia se straduieste sa isi intipareasca in minte faptul ca nici un nasture de pe lumea asta nu ii va face neplacuta surpriza de a sari sa o atace. „Pe o saltea cu bumbi imi fac griji ca nu cumva piciorul, soldul sau coatele sa se atinga de vreunul dintre nasturi. De cele mai multe ori cumpar un sac de dormit si ma culc pe jos.” ANNIE GREEN