Tim Burton a retras producția de 100 milioane de euro din România! Marele regizor va filma ”Familia Addams” în altă țară, după a ce fost ”țepuit” de studiourile cu care a avut o înțelegere!

Publicat: 20/10/2022 | 23:40

Vâlvă mare la studiourile Icons Films, de lângă București! Tim Burton a oprit producția mini-serialului Netflix de 100 de milioane de euro, intitulat „Wednesday”, explorator al aventurilor familiei Addams. Regizorul a ales să filmeze pelicula în altă țară după ce studiourile Icon Films Cociașu ar fi încercat să-l „țepuiască”. CANCAN.RO a aflat toate detaliile scandalului, dar și unde va filma Burton sezonul doi al serialului. 

Lumea filmului din România a fost puternic surprinsă în momentul în care marele Tim Burton de la Hollywood a ales să filmeze o super producție pe plaiuri mioritice. Inclusiv cu actori români! Locul ales de omul care a produs filme legendare cum ar fi Edward Omul Foarfecă, Beetlejuice, sau Batman a fost Studioul Icon Films Cociașu . Primul sezon al serialului Netflix ”Wednesday” s-a ”tras” aici, iar toată lumea se aștepta ca și partea a doua să se filmeze tot la noi! Surpriză însă!

Sursele CANCAN.RO dezvăluie că cei de la Icon Films ar fi forțat nota rău de tot cu Burton, iar acesta le-a închis ușa în nas! Mai exact, echipa lui Tim Burton ar fi primit facturi foarte mari și condiții contractuale pentru sezonul 2 exagerate din punct de vedere financiar. Regizorul s-a simțit ”jepcărit” așa că a stopat instant toate negocierile și-a strâns lucrurile și a plecat!

Români implicați în producție au dezvăluit sub protecția anonimatului: ”S-au întâmplat multe măgării! De exemplu, o cameră care în mod normal se închiriază cu 300 de euro, să zicem, a fost propusă cu muuulte mii de euro și tot așa. Echipa lui Burton a înghițit pentru primul sezon mai multe costuri pe care oricum nu le considerau în regulă, dar când a văzut propunerile pentru sezonul 2, a fost haos. Burton s-a enervat foarte tare și în câteva zile a strâns tot”.

Pleacă în Ungaria sau Bulgaria?

Se pare că americanii au găsit imediat alte variante pentru a filma noul sezon. Și tot în zona noastră! Burton ar avea de ales în acest moment între Ungaria și Bulgaria și se pare că va lua o decizie în perioada imediat următoare. Aceleași surse dezvăluie că e posibil ca o parte dintre românii care au participat la filmări să fie păstrați în echipă și pentru sezonul 2 al miniseriei „Wednesday” – producție care o are în prim-plan pe singura fiică din familia Addams.

„Familia Addams” nu se va mai filma în România / (Sursa: Instagram)

(NU RATA: George Burcea, alături de Catherine Zeta-Jones în Familia Addams: „Am început pregătirile cu make-up, costume și repetiții”)

Regizorul Tim Burton a retras „Familia Addams” din România

Netflix și regizorul Tim Burton au început o producție nouă a serialul „Wednesday”, care explorează aventurile familiei Addams, filmat din perspectiva unui personaj al cărui nume este același ca cel al serialului. De altfel, Wednesday este singura fiică din Familia Addams, iar miniseria se bazează pe anii petrecuți de ea la Academia Nevermore, acolo unde dorește să-și folosească abilitățile paranormale.

Bugetul pentru primul sezon a fost, conform surselor CANCAN.RO, de peste 100 de milioane de euro, iar actorul român George Burcea a primit și el un rol în producție, interpretându-l pe „Lurch”, unul dintre cele mai importante personaje din film, majordomul familiei Addams.

Actualul iubit al Vivianei Sposub  a prins un super-rol în producția filmului „Familia Addams”, jucând alături de Chaterine Zeta-Jones, dar și alți actori celebri de la Hollywood. Ca și George Burcea, magicianul Victor Dorobanțu a fost și el cooptat să-l joace pe „Thing.

Victor Dorobanțu și George Burcea, actori în seria regizată de Tim Burton

(VEZI ȘI: DOLIU in lumea filmului! Celebrul actor din „Familia Addams” s-a stins din viata!)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.