Toni Petrea îl ține pe Gigi în tensiune: „Mi-a expirat contractul și trebuie să discut mai multe lucruri punctuale!”

Toni Petrea îl ține pe Gigi în tensiune: „Mi-a expirat contractul și trebuie să discut mai multe lucruri punctuale!”

Toni Petrea, antrenorul FCSB, a declarat la finalul partidei câștigate de elevii săi cu CFR Cluj la buzău în ultima rundă a play-off-ului acestei ediții a Ligii 1, scor 3-1 (1-1), că nu s-a decis încă dacă va coontinua și sezonul viitor pe banca formației condamnate de ani buni la locul 2 în România.

„O evoluție bună în acest play-off, am reușit să ne apropiem de primul loc, dar nu am reușit să câștigăm meciul cu Voluntari. Felicit jucătorii, echipa, pentru modul în care s-au comportat. A fost un meci bun, meritam victoria. Le mulțumesc suporterilor, au venit într-un număr mare. Am discutat cu liderul galeriei zilele trecute. Urmează să discut și cu patronul echipei și vom vedea ce urmează. Mi-a expirat contractul și trebuie să discut mai multe lucruri punctuale. Anul trecut am avut dezamăgirea faptului că nu am câștigat campionatul pentru că fusesem de la început. Acum, am preluat-o pe parcurs. Evoluția și rezultatele m-au făcut să mă gândesc mai bine. Așteptările mele sunt mai mari acum. Ne dorim mai mult, e clar că și presiunea va fi mai mare”, a declarat Toni Petrea, antrenorul principal al bucureștenilor, la finalul partidei de la Buzău.

În urma acestei victorii, FCSB a terminat play-off-ul pe locul 2 cu 56 de puncte, la un punct în urma campioanei și la opt lungimi în fața celor de la Universitatea Craiova, echipă care va lupta pentru ultimul loc eligibil de Conference League cu FC Botoșani, partida urmând a se disputa vineri, 27 mai, de la ora 20:30, confruntarea urmând a fi transmisă în direct de Digi Sport, Orange Sport și Look

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
7 ani fără Mihai Constantinescu. Amintirile Nataliei Guberna: „Primea scrisori de dragoste cu sacul”. Mormântul lui e plin de flori
Click.ro
7 ani fără Mihai Constantinescu. Amintirile Nataliei Guberna: „Primea scrisori de dragoste cu sacul”. Mormântul lui e plin de flori
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Digi 24
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Tabel salarii | Ce salariu ar trebui să câștigi în 2027, pentru a putea fi considerat bogat în România, în funcție de vârstă și de orașul în care locuiești
Gandul.ro
Tabel salarii | Ce salariu ar trebui să câștigi în 2027, pentru a putea fi considerat bogat în România, în funcție de vârstă și de orașul în care locuiești
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute