Trăim în România și asta ne ocupă tot timpul: Taximetrist din Constanța, prins în timp ce urina într-o parcare

Trăim în România și asta ne ocupă tot timpul: Taximetrist din Constanța, prins în timp ce urina într-o parcare

Exact așa cum vă spunem și în titlu, trăim în România și asta ne ocupă tot timpul! Un taximetrist din Constanța nu a mai ținut cont de nimic și i s-a părut absolut normal să-și facă nevoile fiziologice în parcarea unui supermarket, ziua în amiaza mare.

Deși trăim într-o țară europeană, nu puține sunt situațiile în care ajungem să ne fie jenă de faptele unor concetățeni.

Un taximetrist din Constanța s-a făcut de râs după ce a fost văzut în timp ce urina în parcarea unui supermarket, ziua în amiaza mare. Fără să-i pese de faptul că cineva ar putea să-l vadă sau chiar să primească o amendă pentru gestul său, bărbatul a coborât din mașină și a urinat în parcarea cu pricina, lângă un gard din beton.

Pe cine dau vina taximetriștii, pentru lipsa toaletelor publice

Cu toate acestea, din „respect” pentru persoanele care l-ar fi putut vedea, taximetristul a ridicat capota mașinii, pentru a se camufla. Internauții s-au întrebat de ce anume a recurs bărbatul la un asemenea gest, în condițiile în care ar fi putut oricând să folosească toaleta unei benzinării. De asemenea, despre acest aspect a vorbit și unul dintre colegii taximetristului cu pricina, aruncând vina pe Primăria care nu montează în oraș toalete publice, notează replicaonline.ro.

,,Da este de condamnat, dar avem rugămintea ca Primăria să pună wc-uri public prin oraș. În toată Constanța, să nu mai spun de stațiile de taxi, nu există o toaletă unde putem merge. Suntem „obligați” să mergem în toate stațiile peco unde se uită lumea urât la noi.”, a fost părerea unuia dintre colegii bărbatului.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
Soția lui a fost angajată de Lidl, dar averea lor e uriașă. A cumpărat un teren cu 6,5 milioane de dolari și l-a vândut acum cu 18,15 milioane
Prosport.ro
Soția lui a fost angajată de Lidl, dar averea lor e uriașă. A cumpărat un teren cu 6,5 milioane de dolari și l-a vândut acum cu 18,15 milioane
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Aris Eram, adevărul despre relația cu Ramona Olaru: „E ceva special ce n-am mai întâlnit până acum”
Click.ro
Aris Eram, adevărul despre relația cu Ramona Olaru: „E ceva special ce n-am mai întâlnit până acum”
Ce pensie poți primi după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Exemple de calcul pentru fiecare stagiu de cotizare în 2026
Digi 24
Ce pensie poți primi după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Exemple de calcul pentru fiecare stagiu de cotizare în 2026
Tragedie în fotbal! A murit a doua zi după un impact devastator cu portarul advers
Digi24
Tragedie în fotbal! A murit a doua zi după un impact devastator cu portarul advers
Auchan vinde un compresor auto portabil la jumătate de preț (99 lei): Mult sub oferta eMAG!
Promotor.ro
Auchan vinde un compresor auto portabil la jumătate de preț (99 lei): Mult sub oferta eMAG!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
go4it.ro
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Politico: Europa nu ar trebui să sărbătorească o victorie a democraților la jumătatea mandatului lui Trump
Gandul.ro
Politico: Europa nu ar trebui să sărbătorească o victorie a democraților la jumătatea mandatului lui Trump
Trucul pentru uscarea rufelor iarna! Nu are legătură cu caloriferul
Mediafax Italia
Trucul pentru uscarea rufelor iarna! Nu are legătură cu caloriferul
Sfatul unui chef: ordinea în care să pui ingredientele în salată!
Mediafax Spania
Sfatul unui chef: ordinea în care să pui ingredientele în salată!