Turneul Campioanelor și-a intrat în drepturi! Confruntări spectacol până acum la Shenzhen!

Turneul Campioanelor și-a intrat în drepturi! Confruntări spectacol până acum la Shenzhen!

După întâia zi la Shenzhen, Naomi Osaka și Ashleigh Barty au obținut primele victorii în cadrul Turneului Campioanelor. 

Lidera mondială a dispus de elvețianca Belinda Bencic, scor 5-7, 6-1, 6-2, trecând peste un start de partida mai greoi. Cât despre niponă, fosta ocupantă a poziției 1 în clasamentul WTA, aceasta a învins-o din nou dramatic pe cehoaica Petra Kvitova, scor 7-6, 4-6, 6-4, după finala de la Australian Open.

Programul zilei a doua scoate la iveală disputa dintre favorita numărul 2, cehoaica Karolina Pliskova, respectiv ucraineanca Elina Svitolina. Campioana en-titre a Turneului Campioanelor și-a respectat blazonul și a câștigat disputa cu Pliskova, scor 7-6, 6-4. După un prim set încheiat cu 14-12 în tie-break, Svitolina a „închis” meciul mai rapid decât se aștepta cineva.

Imediat după disputa dintre Pliskova și Svitolina, își vor face intrarea în arenă Bianca Andreescu și Simona Halep. Cele două sunt câștigătoarele ultimelor două turnee de Mare Slem, canadianca triumfând la US Open, iar românca la Wimbledon. Va fi o confruntare în premieră, în urma căreia Halep o poate depăși pe Andreescu în clasamentul live, dacă va bifa o victorie totuși improbabilă, ținând cont de problemele medicale cu care se confruntă sportiva originară din Constanța.

Cât despre programul de marți, Petra Kvitova și Belinda Bencic „deschid” ziua cu meciul de la ora 12:30, iar după ora 14:00 va începe super duelul dintre Ashleigh Barty și Naomi Osaka, ce vor reedita finala de la Beijing, disputată chiar în această toamnă și câstigată de niponă in 3 seturi.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Prosport.ro
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cele două zodii care vor avea parte de 3 săptămâni de fericire. Acești nativi atrag reușitele pe toate planurile
Click.ro
Cele două zodii care vor avea parte de 3 săptămâni de fericire. Acești nativi atrag reușitele pe toate planurile
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Scandal amoros cu o fostă șefă din PNL. Liberala își acuză iubitul milionar că a bătut-o, el susține că a cunoscut-o pe un site de escorte: „Era plătită să mă însoțească în vacanțe!”
Gandul.ro
Scandal amoros cu o fostă șefă din PNL. Liberala își acuză iubitul milionar că a bătut-o, el susține că a cunoscut-o pe un site de escorte: „Era plătită să mă însoțească în vacanțe!”
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!