Sztojka Ivan, ucigaşul handbalistului Marian Cozma, a fost eliberat în mare secret din închisoare, cu patru ani mai devreme. Presa din Ungaria a făcut dezvăluirea astăzi, deşi elibererea celui care l-a omorât pe „Păsărilă”, în 8 februarie 2009, a părăsit puşcăria joia trecută.
Potrivit borsonline.hu, Sztojka a ieșit din închisoarea de la Szombbatahely, săptămâna trecută, pe 19 iulie mai exact. Eliberarea criminalului s-a făcut cu patru ani mai devreme, pentru ”bună purtare”.
Un martor a declarat, sub protecţia anonimatului, că familia şi prietenii lui Sztojka Ivan au sărbătorit cu şampanie eliberarea în mare secret, a ucigaşului lui Marian Cozma.
„Vă rog să nu menționați numele meu, mă tem să nu am probleme. Sztojka a fost eliberat joia trecută, dar totul a fost ținut secret. Imediat după eliberare, a dat mare petrecere. Umblă liber fără nciun fel de probleme şi şi-a luat un BMW nou-nouţ. S-a dus la Budapesta, la Siófok, se simte bine„, a declarat martorul pentru borsonline.hu, potrivit libertatea.ro.
Reamintim că handbalistul Marian Cozma a fost înjunghiat mortal, pe 8 februarie 2009, într-o altercaţie în barul Patriot din Veszprem, oraş unde fostul dinamovist juca la echipa locală.