An şcolar 2017 – 2018. Noutăţile anunţate de ministrul Educaţiei: modificări la examenul de Bacalaureat
Anul şcolar 2017-2018 vine cu nouăţi în privinţa modului în care se va desfăşura examenul de Bacalaureat. Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a anunţat că probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale pentru Bac-ul 2018 vor fi susţinute în prima parte a semestrului al doilea, iar probele scrise vor avea loc loc la finalul clasei a XII-a. Şi la corectare sunt nouăţi: profesorii şi lucrările nu se vor mai plimba dintr-un judeţ în altul, iar lucrările vor fi securizate cu ajutorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS).