Acasă » Știri » Vacanța de 1 Decembrie, mai scumpă în Maramureș. Cât va costa o noapte de cazare la finele anului

Vacanța de 1 Decembrie, mai scumpă în Maramureș. Cât va costa o noapte de cazare la finele anului

De: Andreea Stăncescu 28/10/2025 | 11:25
Vacanța de 1 Decembrie, mai scumpă în Maramureș. Cât va costa o noapte de cazare la finele anului
Cât costă o vacanță în Maramureș / Sursa foto: Shutterstock

Pe măsură ce se apropie minivacanța de 1 Decembrie, tot mai mulți români încep să-și facă planuri de călătorie. Una dintre destinațiile care rămâne, an de an, în topul preferințelor este Maramureșul, o zonă care îmbină peisajele spectaculoase de iarnă cu tradițiile autentice românești. Prețurile au crescut cu 10% față de anul anterior. 

Pentru cei care își doresc să plece în minivacanța de 1 decembrie și vor o destinație autentică pot alege Maramureșul. Localitățile din zonă se pregătesc intens pentru sosirea turiștilor, iar administratorii unităților de cazare speră ca minivacanța să coincidă cu deschiderea oficială a sezonului de schi. Printre cele mai căutate stațiuni se numără Cavnic, unde pregătirile sunt în toi pentru ca iubitorii sporturilor de iarnă să se poată bucura de zăpadă și distracție pe pârtie.

Cât costă o noapte de cazare în Maramureș

În ceea ce privește tarifele, acestea încep de la 380 de lei pe noapte, pachetele incluzând cazare și servicii spa. În funcție de preferințele turiștilor, prețurile pot crește, mai ales pentru unitățile care oferă facilități suplimentare.

Pentru cei care caută o experiență tradițională, căsuțele rustice din stațiune reprezintă o alternativă foarte apreciată. Aici, tarifele au crescut ușor, cu aproximativ 10%, ajungând la 350 de lei pe noapte, însă în preț este inclusă demipensiunea, iar turiștii vor fi răsfățați cu o cină tradițional românească, pregătită special pentru sărbătoarea națională.

„Administratorii unităţilor de cazare din Cavnic speră ca minivacanţa de 1 decembrie să coincidă cu deschiderea oficială a sezonului de schi. Astfel, în acest moment se fac ultimele pregătiri pentru ca iubitorii sporturilor de iarnă să se poată distra în voie, pe pârtie în acea perioadă. Pentru minivacanţa de 1 decembrie tarifele pornesc de la 380 de lei pe noapte şi includ servicii de cazare şi spa, şi, în funcţie de dorinţele fiecărui turist, aceste pachete pot să crească. Mai mult, în staţiune, la căsuţele tradiţionale, preţurile au fost majorate cu aproximativ 10%, iar noaptea de cazare costă 350 de lei. Ca şi servicii, este inclusă demipensiunea şi având în vedere că vorbim despre minivacanţa de 1 decembrie, turiştii vor avea parte şi de o cină tradiţional românească”, spune reporterul Observator.

Vacanța în Maramureș / Sursa foto: Shutterstock

Pe lângă posibilitățile de relaxare și distracție, Maramureșul impresionează prin frumusețea sa naturală și bogăția culturală. Turiștii pot vizita celebrele biserici de lemn incluse în patrimoniul UNESCO, pot face plimbări cu Mocănița de pe Valea Vaserului, sau pot descoperi sate autentice precum Breb și Bârsana, unde tradițiile și portul popular sunt păstrate cu sfințenie. Peisajele montane, aerul curat și ospitalitatea localnicilor transformă această zonă într-un loc ideal pentru o escapadă de iarnă, departe de agitația orașului.

CITEȘTE ȘI: Cum va fi vremea de Crăciun și de Revelion 2026. Meteorologii Accuweather anunță temperaturi neobișnuite de Sărbători, în România

Crăciunul acesta este ‘magic’! 25.12.2025, o aliniere unică în ultimii 100 de ani

Recomandarea video

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×