Valeriu Argăseală, de nerecunoscut la alegerile de la FRF. Transformarea suferită în lupta cu boala

Valeriu Argăseală, de nerecunoscut la alegerile de la FRF. Transformarea suferită în lupta cu boala
Valeriu Argăseală, de nerecunoscut la alegerile de la FRF. Transformarea suferită în lupta cu boala. Foto: Mediafax Foto

Transformarea fizică a lui Valeriu Argăseală, în vârstă de 70 de ani, a atras atenția la Adunarea Generală a FRF de miercuri, unde oficialul FCSB a apărut vizibil schimbat.

Președintele echipei patronată de Gigi Becali a revenit în spațiul public pe 18 martie, după o absență îndelungată de la evenimentele din fotbal. Potrivit apropiaților, acesta s-a confruntat în ultima perioadă cu probleme medicale serioase.

Valeriu Argăseală, de nerecunoscut la alegerile de la FRF

Valeriu Argăseală nu a mai participat la meciuri sau întâlniri oficiale din cauza stării de sănătate, însă a ales să fie prezent la Casa Fotbalului pentru a candida la unul dintre cele două locuri destinate reprezentanților cluburilor din Superligă.

În toamna anului trecut, presa relata că Argăseală a suferit o intervenție chirurgicală importantă în Austria, în urma unei afecțiuni grave. Deși tratamentul și perioada de recuperare au avut efecte pozitive, situația medicală a rămas delicată pentru conducătorul clubului.

Transformarea suferită în lupta cu boala

La evenimentul FRF, Argăseală a apărut vizibil afectat de perioada dificilă prin care a trecut, schimbările fizice fiind evidente. Dacă în trecut era o prezență constantă la partidele FCSB și la reuniunile oficiale, problemele de sănătate au redus considerabil aceste apariții.

Valeriu Argăseală, de nerecunoscut la alegerile de la FRF. Foto: Facebook

Valeriu Argăseală face parte din conducerea FCSB din august 2007, fiind unul dintre cei mai longevivi oficiali din fotbalul românesc.

CITEŞTE ŞI: Sorana Cîrstea, apariție spectaculoasă după ce s-a despărțit de fiul lui Ion Țiriac. Fanii și-au dat coate când au văzut-o!

Dan Alexa a slăbit 13 kilograme. Cum se menține antrenorul după Asia Express

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Orașul din Europa care are salarii mari și prețuri mici. Mărturiile unui vlogger: „Mă simt de parcă suntem în Coreea de Sud”
Click.ro
Orașul din Europa care are salarii mari și prețuri mici. Mărturiile unui vlogger: „Mă simt de parcă suntem în Coreea de Sud”
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Digi 24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Gadget cu baterie util la birou și în mașină: mini suflantă Parkside la Lidl
go4it.ro
Gadget cu baterie util la birou și în mașină: mini suflantă Parkside la Lidl
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Elevii celui mai bun liceu din România s-au îmbrăcat în negru, în semn de protest față de uniformele obligatorii: „Nu putem să luăm din dreptul la exprimare al adolescenților” / „Școala este gratuită. De ce să plătim pentru uniforme?”
Gandul.ro

Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Poveste dureroară: Era FAIMOS, dar a ajuns la sapă de lemn: „Am rămas fără niciun ban”
Mediafax Spania
Poveste dureroară: Era FAIMOS, dar a ajuns la sapă de lemn: „Am rămas fără niciun ban”