Acasă » Exclusiv » Veste cruntă pentru Niky Salman, imediat după eliminarea de la Survivor 2026: ”Urma să înceapă tratamentul de chimioterapie”

Veste cruntă pentru Niky Salman, imediat după eliminarea de la Survivor 2026: ”Urma să înceapă tratamentul de chimioterapie”

De: Elisa Morandi 10/02/2026 | 20:03

Eliminarea de la Survivor nu a fost, de fapt, cel mai greu duel pentru Niky Salman! Adevărata bătălie o aștepta acasă. Războinica pleacă din competiție după confruntarea cu Lucian Popa, dar se întoarce într-o realitate care lovește mai tare decât orice traseu din Dominicană.

Dincolo de foame, ploaie și orgolii de trib, Niky ne-a vorbit deschis despre relațiile din echipă, prietenii pierdute în joc și semnul pe care spune că l-a simțit dinainte: că sora ei are nevoie de ea!

CANCAN.RO: Ai fost a doua concurentă eliminată din tribul tău. Cum era relația cu ceilalți colegi?

Niky Salman: Am plecat din competiție având o relație foarte bună cu echipa mea. La început a fost mai dificil! Sunt o femeie vocală, spun lucrurilor pe nume și am cerut mereu respect și dreptul de a-mi exprima opinia. În timp, colegii m-au înțeles și am reușit să construim o legătură reală. Îi respect și țin la fiecare în parte. Am trăit împreună momente pe care nu le poți uita… am râs, am plâns, am stat în ploaie și în arșiță, am împărțit o lingură de orez și am dormit sub același acoperiș. Sunt experiențe care ne-au unit profund! Eu sunt un om care evită conflictele și nu îmi place să rănesc pe nimeni. Pentru mine, vom rămâne mereu Războinici până la capăt!

CANCAN.RO: Ce a însemnat pentru tine faptul că ai eliminat-o pe Iulia? Te-ai simțit singură după plecarea ei?

Niky Salman: Duelul cu Iulia nu a fost ușor din niciun punct de vedere. A fost foarte greu emoțional pentru că o consider prietena mea. Este o femeie puternică și avem experiențe de viață asemănătoare, iar asta ne-a apropiat mult. Am simțit că a plecat un om bun din echipă. Singură nu m-am simțit pentru că viața m-a învățat să fiu puternică și să gestionez singurătatea, dar i-am simțit lipsa ca om și ca sprijin.

Nicky Salman

”Eu am luptat pentru puncte la Survivor, dar ea luptă pentru viață”

CANCAN.RO: Consideri că puteai face ceva diferit în competiție? E vreun punct pe care nu l-ai luat și-l regreți?

Niky Salman: Cred că puteam mai mult, dar asta este frumusețea și duritatea Survivorului. Te scoate complet din zona de confort, atât fizic, cât și psihic. Au existat momente în care am fost frustrată pentru că am pierdut puncte, mai ales în jocurile de recompensă, unde miza era și hrana, dar și moralul echipei. A fost greu, dar am învățat că un punct pierdut nu mă definește. Din contră, fiecare moment m-a făcut mai puternică.

CANCAN.RO: Trebuie să aflăm mai multe despre relația cu sora ta. Ce simțeai când erai acolo pe Insulă? Cum a fost când ai ajuns acasă?

Niky Salman: În ultimele două săptămâni, înainte de eliminare, o visam aproape zilnic. Simțeam un gol în stomac și o tristețe pe care nu o puteam explica. Am simțit că are nevoie de mine lângă ea și nu am mai reușit să mă concentrez la fel în competiție. La Survivor, dacă nu ești bine psihic, nu mai poți da totul nici pe traseu, nici în tabără. După ce am ieșit din concurs și am vorbit cu ea, am aflat că urma să înceapă tratamentul de chimioterapie. A fost un moment extrem de greu, dar am simțit că instinctul meu a fost real. Iubirea mea, pentru ea, este dincolo de orice joc. Îmi doresc din tot sufletul să fie bine și îi promit că voi fi lângă ea la fiecare pas. Pentru mine, ea este adevărata Războinică. Eu am luptat pentru puncte la Survivor, dar ea luptă pentru viață. Pentru mine, ea este adevăratul Survivor.

CANCAN.RO: Ce urmează pentru tine? Ce planuri ai acum, acasă?

Niky Salman: În perioada aceasta, prioritatea mea este familia. Vreau să fiu lângă sora mea în timpul tratamentului! Știu că va fi o perioadă dificilă și are nevoie de mine. În același timp, vreau să petrec timp cu copilul meu și să revin în sala de fitness, acolo unde simt că pot ajuta oamenii să devină mai puternici, atât fizic, cât și mental. Survivor m-a schimbat și m-a făcut să înțeleg și mai clar cât de important este să lupți, indiferent de forma luptei.

NU RATA: Legătura dintre Aris Eram și Bianca, noua concurentă de la Survivor 2026. Trecutul a ieșit la iveală!

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

 

Recomandarea video

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×