Tony Blair, salariu de 13.000 de euro pe saptamana la JP Morgan

• Știri
Tony Blair, salariu de 13.000 de euro pe saptamana la JP Morgan

De milioane. Fostul premier britanic este platit regeste pentru sfaturile sale Tony Blair, fostul premier al Marii Britanii, a fost numit ieri consilier al bancii americane Jpmorgan Chase & Co Inc, functie din care ar urma sa consilieze directorii bancii pe probleme de politica globala, relateaza CNN. Jpmorgan, cea de-a treia banca americana ca importanta, a precizat ca Blair va lucra part-time pentru a-i consilia pe presedintele si echipa manageriala a bancii si va participa la evenimentele cu clienti importanti ai companiei. Cotidianul „The Telegraph” a aflat ca salariul lui Blair pentru slujba cu jumatate de norma va fi de 625.000 de euro anual, adica aproximativ 13.000 de euro pe saptamana.

1,4 milioane de euro lunar pentru discursuri

„Abia astept sa ii sfatuiesc cum sa abordeze modificarile politice si economice uriase pe care le presupune globalizarea”, a precizat Blair intr-un comunicat. Blair, un aliat-cheie al presedintelui american George W. Bush, a fost inlocuit anul trecut in postul de premier britanic de Gordon Brown. El castiga o avere din speech-urile pe care este invitat sa le sustina la summituri in toata lumea, ocupatie care ii aduce lunar aproximativ 1,4 milioane de euro. (G.D.)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Interpreta hitului „Spanish Guitar” sfidează îmbătrânirea. La aproape 60 de ani, arată ca la 30. „Dacă depinde de mine…încă mă simt atrăgătoare”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Interpreta hitului „Spanish Guitar” sfidează îmbătrânirea. La aproape 60 de ani, arată ca la 30. „Dacă depinde de mine…încă mă simt atrăgătoare”
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Prosport.ro
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Gătesc din nevoie, pentru că mi-e foame!” Violeta Bănică, dezvăluiri savuroase. Ce a moștenit de la Andreea Marin și cum se înțelege cu fratele ei
Click.ro
„Gătesc din nevoie, pentru că mi-e foame!” Violeta Bănică, dezvăluiri savuroase. Ce a moștenit de la Andreea Marin și cum se înțelege cu fratele ei
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Digi 24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Trump vede Crimeea drept teritoriu ucrainean, dar o crede înconjurată de ocean
Digi24
Trump vede Crimeea drept teritoriu ucrainean, dar o crede înconjurată de ocean
Tesla prezintă noua generație Roadster, cu tehnologii dezvoltate împreună cu SpaceX
Promotor.ro
Tesla prezintă noua generație Roadster, cu tehnologii dezvoltate împreună cu SpaceX
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Adio, Wi-Fi lent! Aparatul care mărește viteza e la reducere la Altex
go4it.ro
Adio, Wi-Fi lent! Aparatul care mărește viteza e la reducere la Altex
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Graba de final a Guvernului Bolojan. 14 Hotărâri de Guvern dintr-un foc, într-o singură zi. De la dublarea amenzilor CNA până la eliberarea unui subprefect din funcţie şi aprobarea unei steme de comună
Gandul.ro

SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Are JOBUL PERFECT: oamenii stau la coadă ca el SĂ-I ÎNJURE!
Mediafax Spania
Are JOBUL PERFECT: oamenii stau la coadă ca el SĂ-I ÎNJURE!