Povestea unei fotografii istorice: copilul de sub „Biroul Oval”!

Știri
Povestea unei fotografii istorice: copilul de sub "Biroul Oval"!

Fotografia in care John jr se joaca sub biroul tatalui sau a fost foarte bine primita de opinia publica americana, care il aprecia si-l iubea pe familistul Kennedy. Ea a fost realizata de Alan Stanley Tretick, un fost fotograf al revistei Look, care a realizat mai multe fotografii cu familia prezidentiala americana in acea perioada.

Si totusi, cea care s-a opus fotografiilor cu John jr a fost chiar mama acestuia, care nu vroia sa isi foloseasca baiatul pentru „scopuri politice”. Tocmai de aceea, imaginea a fost imortalizata in lipsa acesteia, presedintele profitand de faptul ca Jacqueline nu se afla in tara.

In cadru, presedintele apare relaxat, dar ocupat cu niste hartii pe care se uita. Printr-o „usa secreta”, John jr. iese si se uita spre oamenii presedintelui, ca dintr-o casuta de joaca pentru copii. De altfel, „casuta” este biroul unde se iau cele mai importante decizii. A fost un cadou al Reginei Victioria pentru presedintele Rutherford B. Hayes si a fost construit din bucatile unei nave naufragiate in Oceanul Arctic, descoperita ceva mai tarziu. Cu cateva exceptii, el a fost folosit de toti presedintii in Biroul Oval, inclusiv de Barack Obama!

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video