„National Enquirer”, revista care prezice viitorul tragic al vedetelor! Pe coperta la inceput de an = MOARTE

• Știri
"National Enquirer", revista care prezice viitorul tragic al vedetelor! Pe coperta la inceput de an = MOARTE

„Whitney va muri”, acesta a fost titlul de pe coperta cunoscutei reviste americane „The National Enquirer”, intr-un numar din februarie 2010, in care se scria ca renumita cantareata nu o va mai duce mult si ca dependenta de droguri si alcool va fi cea care ii va aduce sfarsitul. Anul trecut, tot pe una dintre copertele din luna februarie, era anuntata o alta moarte iminenta, aceea a lui Steve Jobs. Revista americana publica niste fotografii socante cu Jobs si prezicea ca fondatorul Apple este pe moarte, ceea ce s-a si intamplat, acesta incetand din viata in toamna, doborat de cancerul la pancreas. Februarie nu este insa singura luna a copertelor care par ca prevestesc moartea unor vedete. In 2009, in doua numere din ianuarie, aceeasi „National Enquirer” anunta, pe de-o parte, ca Michael Jackson va muri in sase luni din cauza numarului mare de medicamente de care era dependent si, pe de alta parte, ca Patrick Swayze pierde lupta cu cancerul pancreatic, care il macina. Ambele „profetii” s-au adeverit: Michael Jackson a murit in iunie 2009, la cinci luni dupa ce a aparut pe coperta tabloidului american, iar Patrick Swayze s-a stins si el, in luna septembrie. Unii o numesc coincidenta. Altii ii spun o dovada de fler gazetaresc. Un lucru este cert: exista o serie de coperte ale „National Enquirer”, toate aparute la inceput de an, care au prezis moartea unora dintre cei mai cunoscuti oameni din lume. Merita amintit si faptul ca, saptamana trecuta, regretata Whitney Houston a impartit coperta cu o alta vedeta care se lupta cu dependenta de medicamente, Demi Moore. Whitney Houston va fi inmormantata vineri Whitney Houston „s-a intors” luni noapte in Newark, orasul ei natal din New Jersey. Trupul neinsufletit al regretatei artiste a fost adus din Los Angeles cu un avion privat si luat de la aeroport cu un dric aurit. Familia a inceput pregatirile pentru inmormantare, despre care se crede ca va avea loc vineri, intr-o sala polivalenta cu o capacitate de 18.000 de locuri. Cat despre ancheta in privinta mortii cantaretei de 48 de ani, aceasta continua. Site-ul TMZ.com a publicat ieri o serie de imagini din camera de hotel a lui Houston, cu ultima masa a vedetei, care a constat in hamburgeri, cartofi prajiti, un sendvis, sampanie si bere.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Gustarea care nu-i lipsește Valentinei Pelinel din mașină: „Nu țin nicio dietă!” Ce are mereu la ea
Click.ro
Gustarea care nu-i lipsește Valentinei Pelinel din mașină: „Nu țin nicio dietă!” Ce are mereu la ea
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dacia Striker poate fi comandată și în România! Cât costă rivalul pentru Škoda Octavia Combi?
Promotor.ro
Dacia Striker poate fi comandată și în România! Cât costă rivalul pentru Škoda Octavia Combi?
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Nou ceas accesibil de la Timex, cu design elegant și retro
go4it.ro
Nou ceas accesibil de la Timex, cu design elegant și retro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Ce ar fi pățit bodyguarzii lui Călin Georgescu. Măsurile ar fi fost luate după arestarea politicianului
Gandul.ro
Ce ar fi pățit bodyguarzii lui Călin Georgescu. Măsurile ar fi fost luate după arestarea politicianului
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta