Mentinerea legii copilului unic in China risca sa injumatateasca cresterea economica a tarii

• Știri
Mentinerea legii copilului unic in China risca sa injumatateasca cresterea economica a tarii

Restrictiile referitoare la numarul de copii pe care ii poate avea o familie vor reduce cu 27% numarul chinezilor cu varste cuprinse in 15 si 24 de ani, principala forta de munca a fabricilor care au alimentat cresterea economica in ultimele decenii, la 164 de milioane de persoane pana in 2025, potrivit datelor Natiunilor Unite. In paralel, investitiile care au avut o contributie de peste 50% la avansul economic de 9,2% din 2011 vor fi constranse de costurile mai mari pentru pensii si asistenta medicala, ca urmare a cresterii numarul persoanelor de peste 65 de ani cu 78%, la 195 de milioane.

Mentinerea acestei legi risca sa accelereze schimbarile demografice care, potrivit institutului Brookings-Tsinghua Center for Public Policy din Beijing, ar putea reduce la jumatate cresterea economica.

„Este una dintre ultimele sanse de a schimba politica natalitatii, inainte ca situatia sa se inrautateasca. Daca incep sa elimine legea copilului unic in zonele urbane, economia poate fi sustinuta de cei care vor mai mult de un copil”, a declarat Helen Qiao, analist la Morgan Stanley in Hong Kong.

Cresterea ratei natalitatii la 2,3 pentru fiecare femeie de la circa 1,6 va incetini la jumatate declinul fortei de munca pana in 2050, la 8,8%, de la 17,3%, potrivit ONU. In acest fel, va fi redusa dependenta Chinei de exporturi si va creste in schimb consumul intern, datorita cererii mai mari pentru produse destinate copiilor.

„Relaxarea politicii copilului unic este urgenta pentru a mari consumul. Cresterea fortei de munca ar dura 16 ani, dar oamenii cu copii vor cheltui imediat mai mult”, a spus Qiao.

Dilema cu care se confrunta orasele din China provine din faptul ca eliminarea legii copilului unic, introdusa la trei ani dupa moartea lui Mao Zedong, inseamna mai multi bani pentru scoli si alte facilitati necesare copiilor, intr-o perioada in care autoritatile locale se confrunta cu costuri mai mari pentru pensii si ingrijirea batranilor.

Autoritatile din Shanghai au respins anul trecut o propunere care ar fi permis familiilor sa aiba doi copii, din cauza costurilor mari implicate, bugetele fiind deja afectate de imbatranirea populatiei.

Vicepresedintele american Joe Biden a declarat la inceputul lunii trecute, inaintea unei vizite in China, ca legea copilului unic din aceasta tara va modifica atat de rapid raportul dintre varstnici si populatia activa, in urmatorii 20 de ani, incat va fi imposibil ca ritmul actual de crestere economica sa fie mentinut.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: puțini o mai recunosc pe blondina care făcea furori cu formele apetisante
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: puțini o mai recunosc pe blondina care făcea furori cu formele apetisante
Marele campion a ajuns să vândă fier vechi: „Tai vagoane de tren abandonate”
Prosport.ro
Marele campion a ajuns să vândă fier vechi: „Tai vagoane de tren abandonate”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ada Dumitru și Marco Marques și-au spus adio! Fiica vitregă a lui Bebe Cotimanis, mărturisiri dureroase despre despărțire
Click.ro
Ada Dumitru și Marco Marques și-au spus adio! Fiica vitregă a lui Bebe Cotimanis, mărturisiri dureroase despre despărțire
De ce nu va ajunge la închisoare elevul care a înjunghiat o profesoară și un coleg? Explicațiile judecătorului Cristi Danileț
Digi 24
De ce nu va ajunge la închisoare elevul care a înjunghiat o profesoară și un coleg? Explicațiile judecătorului Cristi Danileț
„Apocalipsa: vineri, 13 noiembrie 2026”. De ce a prezis un grup de cercetători în anii ‘60 că aceasta este data când se va sfârși lumea
Digi24
„Apocalipsa: vineri, 13 noiembrie 2026”. De ce a prezis un grup de cercetători în anii ‘60 că aceasta este data când se va sfârși lumea
Cutremur în România: Ce faci dacă mașina e avariată de bucăți căzute de pe o clădire sau alte elemente stradale
Promotor.ro
Cutremur în România: Ce faci dacă mașina e avariată de bucăți căzute de pe o clădire sau alte elemente stradale
BANCUL ZILEI. – Am comandat friptură cu o felie de lamâie, zice Bulă!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Am comandat friptură cu o felie de lamâie, zice Bulă!
Redmi dezvăluie specificațiile ecranului modelului K100
go4it.ro
Redmi dezvăluie specificațiile ecranului modelului K100
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
„Dacă mâine ar fi alegeri, ar lua 45%” / Victor Ponta, despre Călin Georgescu
Gandul.ro
„Dacă mâine ar fi alegeri, ar lua 45%” / Victor Ponta, despre Călin Georgescu
FABULOS! I-au prins cu 100.000 de euro cash, în Rolls Royce
Mediafax Italia
FABULOS! I-au prins cu 100.000 de euro cash, în Rolls Royce
ATENȚIE dacă îți cumperi haine de la ZARA și MANGO! Semnalul de alarmă tras de Protecția Consumatorilor
Mediafax Spania
ATENȚIE dacă îți cumperi haine de la ZARA și MANGO! Semnalul de alarmă tras de Protecția Consumatorilor