Băiatul rău al Clujului s-a însurat! Vezi ce soţie frumoasă are Cenan, “ultras-ul” de la U Cluj, cine l-a cununat şi cine l-a sunat să-l felicite!

Știri
Băiatul rău al Clujului s-a însurat! Vezi ce soţie frumoasă are Cenan, “ultras-ul” de la U Cluj, cine l-a cununat şi cine l-a sunat să-l felicite!

Mircea Cenan, cunoscut ca RJ, este un romantic în viaţa de cuplu. Este împreună de şase ani cu Florina, o şatenă focoasă, care avea numai 17 ani când s-au cunoscut. “A fost dragoste la prima vedere. Ne-am cunoscut într-o discotecă din cartierul unde locuim. E poveste de cartier”, spune amuzat RJ. De cinci ani cei doi sunt căsătoriţi la starea civilă, dar, până acum două zile, nu-şi uniseră destinele şi în faţa lui Dumnezeu. Fiind ziua tinerei pe 31 octombrie, RJ s-a gândit să-I facă un cadou special. “Am pus la cale totul în trei zile. Am zis că de ziua ei să-I fac bucuria asta. Am fost la biserică şi apoi am organizat cu naşul această masă cu apropiaţii”, ne-a spus Micea Cenan.

RJ la “muncă”, în faţa galeriei U Cluj

La petrecere au mai participat Florin Belu, patronul clubului în care au petrecut fotbaliştii olandezi Van Pesie şi De Jong, şi Ioan Lascău, finul lui Marius Vizer şi fost şef al Finanţelor Bihor. Masa festivă s-a ţinut într-un restaurant de lux din Cluj, în stil elveţian. Nuntaşii au avut ocazia şi să gătească la fel cum se mănâncă în Elveţia. Bucăţi de carne se pun în ţepuşe şi se bagă în apă fiartă, după care se mănâncă alături de diverse sosuri.

3.Mirii alături de naşul lor, Adrian Marţian, asociatul lui Adi Mutu

Şampania şi vinurile scumpe au curs neîncetat la masă. Adrian Mutu l-a sunat pe RJ să-l felicite, cei doi fiind prieteni de când trioul Marţian-RJ-Belu au fost în Corsica în vacanţă, unde joacă acum “briliantul”. De asemenea, nume “grele” din lumea interlopă, precum Nuţu Cămătaru şi Cordunenii din Iaşi i-au transmis felicitări fostului lider al galeriei “U” Cluj.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi Mutu!
Prosport.ro
Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi Mutu!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Prețuri piperate și la dulciurile comuniste! Verdictul vedetelor: „Pensionarii preferă pufuleții, eugeniile sunt prea scumpe”
Click.ro
Prețuri piperate și la dulciurile comuniste! Verdictul vedetelor: „Pensionarii preferă pufuleții, eugeniile sunt prea scumpe”
Domul de căldură revine peste Europa. Zonele în care se vor înregistra din nou maxime de 40 de grade
Digi 24
Domul de căldură revine peste Europa. Zonele în care se vor înregistra din nou maxime de 40 de grade
Pe cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri. Un singur partid a crescut în preferințele de vot în ultima lună
Digi24
Pe cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri. Un singur partid a crescut în preferințele de vot în ultima lună
Am testat noul Volkswagen T-Roc. 150 CP, DSG și un consum surprinzător de apropiat de estimarea WLTP
Promotor.ro
Am testat noul Volkswagen T-Roc. 150 CP, DSG și un consum surprinzător de apropiat de estimarea WLTP
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Cum faci ca telefonul tău să redea cel mai bun sunet pe o boxă Bluetooth
go4it.ro
Cum faci ca telefonul tău să redea cel mai bun sunet pe o boxă Bluetooth
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Go4Games
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Astăzi, Standard and Poor’s începe vizita crucială în România. Care este programul și când va fi publicată evaluarea agenției de rating
Gandul.ro
Astăzi, Standard and Poor’s începe vizita crucială în România. Care este programul și când va fi publicată evaluarea agenției de rating
IMAGINI IREALE. Turiști înghițiți de nisipuri mișcătoare în timp ce făceau poze
Mediafax Italia
IMAGINI IREALE. Turiști înghițiți de nisipuri mișcătoare în timp ce făceau poze
ȘOCANT: ”Până la TREI VIOLURI PE ZI!” Țara europeană în care A EXPLODAT numărul de agresiuni sexuale
Mediafax Spania
ȘOCANT: ”Până la TREI VIOLURI PE ZI!” Țara europeană în care A EXPLODAT numărul de agresiuni sexuale