Patru persoane ridicate în urma percheziţiilor privind traficul de droguri, reţinute

• Știri
Patru persoane ridicate în urma percheziţiilor privind traficul de droguri, reţinute

Potrivit şefului Serviciului pentru Combaterea Crimei Organizate (SCCO) Hunedoara, comisarul Lucian Năboiu, pe numele a patru dintre cele 13 persoane ridicate de poliţişti, miercuri dimineaţă, în urma mai multor percheziţii care au avut loc în oraşul Vulcan şi care au vizat o reţea specializată în trafic de droguri de risc, au fost emise ordonanţe de reţinere de procurorii DIICOT, celelalte fiind cercetate în stare de libertate.

„Patru bărbaţi au fost reţinuţi, iar în cursul zilei de joi vor fi duşi în faţa judecătorilor Tribunalului Hunedoara cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile pentru trafic de droguri de risc”, a afirmat Năboiu.

Potrivit acestuia, membrii grupării infracţionale sunt cercetaţi pentru că au introdus din Olanda în ţară marijuana pe care au vândut-o cu 50 de lei gramul consumatorilor din mai multe oraşe din Valea Jiului.

Şeful SCCO Hunedoara a spus că există informaţii că aceeaşi grupare ar fi comis o serie de furturi în Olanda, ce urmează să fie verificate.

Un număr de 13 persoane au fost ridicate, miercuri dimineaţă, de poliţişti, în urma mai multor percheziţii care au avut loc în oraşul Vulcan din judeţul Hunedoara, şi care au vizat o reţea specializată în trafic de droguri de risc.

Potrivit şefului Serviciului pentru Combaterea Crimei Organizate Hunedoara, Lucian Năboiu, poliţiştii au făcut, miercuri dimineaţă, patru percheziţii în oraşul Vulcan, din Valea Jiului, la persoane suspectate de trafic de droguri de risc.

Conform sursei citate, în urma percheziţiilor au fost ridicate patru persoane, precum şi alte nouă persoane care intră în categoria consumatorilor de droguri.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Gustarea care nu-i lipsește Valentinei Pelinel din mașină: „Nu țin nicio dietă!” Ce are mereu la ea
Click.ro
Gustarea care nu-i lipsește Valentinei Pelinel din mașină: „Nu țin nicio dietă!” Ce are mereu la ea
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dacia Striker poate fi comandată și în România! Cât costă rivalul pentru Škoda Octavia Combi?
Promotor.ro
Dacia Striker poate fi comandată și în România! Cât costă rivalul pentru Škoda Octavia Combi?
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Nou ceas accesibil de la Timex, cu design elegant și retro
go4it.ro
Nou ceas accesibil de la Timex, cu design elegant și retro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Ce ar fi pățit bodyguarzii lui Călin Georgescu. Măsurile ar fi fost luate după arestarea politicianului
Gandul.ro
Ce ar fi pățit bodyguarzii lui Călin Georgescu. Măsurile ar fi fost luate după arestarea politicianului
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta