Copilul luat ostatic în Alabama este ţinut de patru zile într-un buncăr

• Știri
Copilul luat ostatic în Alabama este ţinut de patru zile într-un buncăr

Osctaticul în vârstă de cinci ani, care suferă de Sindromul Asperger şi ADHD, a primit medicamentele de care are nevoie, precum şi creioane colorate, în timp ce negociatorul, expert din cadrul FBI, a încercat să obţină eliberarea copilului.

Vecinii au declarat că bărbatul a fost văzut cum lucra asiduu la construirea buncărului, iar după terminarea acestuia el îşi petrecea şi până la opt zile acolo.

Autorităţile au declarat joi că băiatul este teafăr. Negocierile, purtate printr-o lungă ţeavă de plastic, nu dau semne de progres, însă analiştii MSNBC apreciază că băiatul nu este în pericol, rolul său fiind acela de a ţine autorităţile în şah, iar timpul este în favoarea negociatorilor. Familia aşteaptă îngrijorată ca acesta să fie eliberat.

Jimmy Lee Dykes, veteran al războiului din Vietnam în vârstă de 65 de ani, descris de autorităţi ca având înclinări antiguvernamentale şi caracterizat de vecini ca „paranoic ameninţător”, a răpit joi un băiat în vârstă de cinci ani dintr-un autobuz. Şoferul autobuzului, Charles Albert Poland Jr, în vârstă de 66 de ani, a fost împuşcat pentru că ar fi încercat să-l oprească pe răpitor.

Martorii au declarat că cei doi bărbaţi se întâlniseră joi dimineaţa, Poland oferindu-i lui Dykes alimente în semn de mulţumire pentru că acesta curăţase zăpada în locul unde întorcea autobuzul. Copiii şoferului, care au reuşit să fugă înainte ca veteranul să deschidă focul, au mărturisit că l-au văzut pe Dykes cum i-a returnat, cu câteva ore înainte de incident, tatălui lor cadoul spunând „Ia. Nu vreau astea”.

Comunitatea îl priveşte pe Poland ca pe un erou care „ar fi făcut orice să-i salveze pe copii”. Înmormântarea va avea loc la sfârşitul săptămânii.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
Click.ro
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Ce ar fi pățit bodyguarzii lui Călin Georgescu. Măsurile ar fi fost luate după arestarea politicianului
Gandul.ro
Ce ar fi pățit bodyguarzii lui Călin Georgescu. Măsurile ar fi fost luate după arestarea politicianului
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!