ACCIDENT AVIATIC! Trei persoane rănite, după ce un avion a ratat aterizarea! La bord se aflau 50 de oameni, majoritatea români

• Știri
ACCIDENT AVIATIC! Trei persoane rănite, după ce un avion a ratat aterizarea! La bord se aflau 50 de oameni, majoritatea români
Sursa FOTO: RTV

Avionul, de tip ATR 72, care plecase de la Pisa (nord), se află pe iarbă şi este uşor înclinat pe o parte, cu trenul de aterizare rupt, au anunţat pompierii şi autorităţile portuare.

Cel mai grav rănită este o membră a echipajului român, în vârstă de 30 de ani, care a suferit traumatisme la nivelul coloanei vertebrale. Unul alt rănit spitalizat a suferit o fractură la nivelul bazinului, potrivit agenţiei italiene Ansa.

Anchetatorii vor încerca să stabilească cu exactitate circumstanţele accidentului, iar cele două ipoteze privilegiate sunt condiţiile meteorologice nefavorabile – rafale puternice de vânt şi ploaia – care au îngreunat aterizarea sau o eroare de pilotare.

Aeroportul Roma-Fiumicino a rămas deschis traficului, însă una dintre piste a fost închisă.

Potrivit presei italiene, parteneriatul dintre Carpatair şi Alitalia este foarte controversat, în ultimele luni, în urma mai multor incidente. În urma incidentului, Alitalia a suspendat temporar toate cursele efectuate de Carpatair în Italia.

La 22 ianuarie, un avion al companiei, care asigura o legătură Roma-Ancona, a fost nevoit să efectueze o aterizare de urgenţă la Ancona, imediat după decolare. La 5 ianuarie, un avion care a decolat de la Ancona s-a întors din drum, din cauza unor probleme de presurizare care i-a obligat pe pasageri să utilizeze măştile de oxigen.

La 10 ianuarie, compania a negat, într-un comunicat, o lipsă de fiabilitate, denunţând o „campanie de presă” alimentată de către „sindicatele italiene ale piloţilor”, nemulţumiţi de parteneriatul cu Alitalia.

Pe lângă liniile Ancona-Roma şi Pisa-Roma, Carpatair asigură, de asemenea, legătura Roma-Bolonia, începând din ianuarie.

„Suntem impresionaţi de numărul de avarii şi probleme cu care se confruntă această companie. De altfel, eu am alertat autorităţile din domeniul aviaţiei civile, dar nu am primit un răspuns”, a declarat Marco Veneziani, secretarul la nivel naţional al sindicatului Uil Trasporti, pentru postul de televiziune SkyTg24.

Carpatair a câştigat, în februarie 2012, o licitaţie privind asigurarea anumitor zboruri interne Alitalia, cu două avioane de tip ATR 72-500 de câte 70 de locuri.

Viorela Precupaş

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
Click.ro
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
Gandul.ro
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!