Brigitte Bardot denunţă demersurile pentru eutanasierea câinilor maidanezi din România

•
Brigitte Bardot denunţă demersurile pentru eutanasierea câinilor maidanezi din România

„În urmă cu câteva zile, un copil în vârstă de patru ani, rănit de un câine, a decedat în lipsa îngrijirilor, în urma rănilor suferite. În faţa acestei drame teribile, ţin să îmi exprim infinita tristeţe şi gândurile mele se îndreaptă înainte de toate către familia sa. Dar sunt, de asemenea, extrem de şocată să aflu că o răzbunare, care nu îşi are locul, se va abate asupra tuturor câinilor din România, chiar şi a celor blânzi”, începe scrisoarea deschisă, semnată de Brigitte Bardot.

Un copil în vârstă de patru ani a murit, luni, după ce a fost atacat de câini maidanezi, în apropierea Parcului Tei, din Bucureşti, iar fratele acestuia, de şase ani, a fost muşcat de un picior, dar a reuşit să fugă şi să-şi anunţe bunica.

Copilul de patru ani muşcat de câini a murit din cauza hemoragiei externe, pe corpul acestuia fiind găsite sute de plăgi, a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, medicul care a făcut autopsia, Abdo Salem, de la Institutul Naţional de Medicină Legală (INML). Medicul a precizat că doar pe tălpile copilului de patru ani nu au fost găsite plăgi, restul corpului fiind cu sute de muşcături de câini.

„Condamnarea la moarte a unei întregi specii, aşa cum prevede proiectul dumneavoastră, este total contrar legilor şi uzanţelor din ţările civilizate ale Uniunii Europene. Decizia dumneavoastră sună ca un apel sângeros, nedemn de un om politic desemnat să ia decizii cu calm şi nu pentru a câştiga voturile unei părţi a opiniei publice”, afirmă scrisoarea adresată preşedintelui român.

Preşedintele Traian Băsescu a făcut apel marţi la Guvern să emită o OUG prin care să stabilească „un termen scurt sau rezonabil” în care persoanele doritoare să adopte câinii maidanezi, iar animalele neadoptate în acest termen să fie eutanasiate.

Prezentând eforturile depuse de fundaţia sa în România, „fără niciun ajutor din partea Guvernului”, Bardot militează pentru continuarea sterilizării câinilor.

„Ar fi aberant să puneţi în pericol toate eforturile întreprinse de atâtea asociaţii doar pentru a calma spiritele. Trebuie votată o lege care să permită continuarea într-o manieră mai sistematică a controalelor şi sterlizărilor câinilor şi reducerea numărului lor în acest fel. Ar trebui să promovaţi campaniile de adopţie, pentru ca aceşti câini de pe stradă să aibă o şansă de a se integra în comunitate şi de a regăsi viaţa de familia pe care au avut-o înainte de a fi aruncaţi pe stradă de predecesorii dumneavoastră. Mă bazez pe inteligenţa şi bunul simţ al partidului majorităţii pentru a adopta o lege care să fie conformă cerinţelor Uniunii Europene, din care faceţi parte acum, din 2007”, conchide preşedinta fundaţiei.

Banner

L.C

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Gabriela Firea după ce și-a făcut mai multe intervenții estetice! E de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Gabriela Firea după ce și-a făcut mai multe intervenții estetice! E de nerecunoscut
„De la obraz”: Corina Caragea, surprinsă neplăcut în America! Prezentatoarea de la PRO TV a dezvăluit ce a nemulțumit-o la New York
Prosport.ro
„De la obraz”: Corina Caragea, surprinsă neplăcut în America! Prezentatoarea de la PRO TV a dezvăluit ce a nemulțumit-o la New York
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Laura Cosoi, deplasare spontană alături de soț și fiica lor. „Nu suntem în vacanță, suntem în prospecție!”
Click.ro
Laura Cosoi, deplasare spontană alături de soț și fiica lor. „Nu suntem în vacanță, suntem în prospecție!”
Planul pentru încheierea războiului din Ucraina. Disputa dintre Trump și Zelenski ascunde o inițiativă de pace mult mai importantă
Digi 24
Planul pentru încheierea războiului din Ucraina. Disputa dintre Trump și Zelenski ascunde o inițiativă de pace mult mai importantă
VIDEO Un culegător de ciuperci polonez a găsit „Viagra din Himalaya”, o trufă rară care poate ajunge la 100.000 de dolari pe kilogram
Digi24
VIDEO Un culegător de ciuperci polonez a găsit „Viagra din Himalaya”, o trufă rară care poate ajunge la 100.000 de dolari pe kilogram
Fernando Alonso conduce o Dacia? Cum a fost surprins dublul campion de Formula 1
Promotor.ro
Fernando Alonso conduce o Dacia? Cum a fost surprins dublul campion de Formula 1
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Din păcate, România este pe primul loc în Uniunea Europeană
go4it.ro
Din păcate, România este pe primul loc în Uniunea Europeană
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Ștefan Popescu: Atacurile din apele teritoriale ale României sunt momentul adevărului pentru NATO și țara noastră
Gandul.ro
Ștefan Popescu: Atacurile din apele teritoriale ale României sunt momentul adevărului pentru NATO și țara noastră
FABULOS! I-au prins cu 100.000 de euro cash, în Rolls Royce
Mediafax Italia
FABULOS! I-au prins cu 100.000 de euro cash, în Rolls Royce
ATENȚIE dacă îți cumperi haine de la ZARA și MANGO! Semnalul de alarmă tras de Protecția Consumatorilor
Mediafax Spania
ATENȚIE dacă îți cumperi haine de la ZARA și MANGO! Semnalul de alarmă tras de Protecția Consumatorilor