Acasă » Știri » Știri externe » Membru al Guvernului britanic: Românii şi bulgarii trebuie trataţi precum britanicii la nivelul UE

Membru al Guvernului britanic: Românii şi bulgarii trebuie trataţi precum britanicii la nivelul UE

De: Cancan 14/09/2013 | 09:25
Membru al Guvernului britanic: Românii şi bulgarii trebuie trataţi precum britanicii la nivelul UE

Un membru al Guvernului britanic crede că cetăţenii români şi bulgari care vin în Marea Britanie trebuie trataţi la fel ca britanicii care se mută în Spania sau Franţa, relatează presa britanică.

Politicianul liberal-democrat Jeremy Browne, secretar de stat în cadrul Ministerului britanic de Interne, afirmă, într-un interviu acordat publicaţiei New Statesman, că venirea românilor şi bulgarilor în Marea Britanie este în interesul ţării.

Referindu-se la eliminarea restricţiilor pentru cetăţenii europeni, Browne a declarat: „Nu cred că această măsură este o eroare. Este vorba de o transformare, din punctul de vedere al relaţiei Marii Britanii cu ţări precum Polonia. Este în interesul politicii externe britanice, dar, la nivel micro, există numeroşi angajatori în circumscripţia mea electorală şi în ţară care laudă contribuţia polonezilor la mediul de afaceri şi la situaţia economică generală”.

În privinţa eliminării restricţiilor pentru cetăţenii români şi bulgari începând din ianuarie 2014, oficialul guvernamental britanic a precizat: „Este vorba de aceeaşi regulă care se aplică britanicilor care trăiesc în Spania, care au case de vacanţă în Franţa sau care muncesc în Germania”, scrie Mediafax.ro

banner

L.C

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video