Traian Băsescu e în stare de şoc! Vestea pe care a primit-o l-a făcut să plângă: „Încetarea din viaţă a…”

• Știri
Traian Băsescu e în stare de şoc! Vestea pe care a primit-o l-a făcut să plângă: "Încetarea din viaţă a..."

„Am primit, cu profundă tristeţe, vestea încetării din viaţă a maistrului militar clasa a III-a Vasile-Claudiu Popa şi a plutonierului Adrian Postelnicu, care şi-au servit ţara cu abnegaţie şi curaj în misiunea care le-a fost încredinţată în Afganistan. Militarii Vasile-Claudiu Popa şi Adrian Postelnicu vor rămâne veşnic în amintirea camarazilor, dar şi a poporului român ca doi eroi care s-au jertfit în numele ţării lor. În aceste momente de durere, îmi exprim solidaritatea cu familiile eroilor şi le transmit sincerele mele condoleanţe. Dumnezeu să-i odihnească în pace!”, se arată în mesajul preşedintelui Băsescu.

Şi premierul Victor Ponta a transmis, luni, un mesaj de condoleanţe familiilor celor doi militari români ucişi în Afganistan.

„Am primit cu mare tristeţe vestea că doi militari români şi-au pierdut viaţa în Afganistan, în timpul unei misiuni de patrulare. Îmi exprim întreaga compasiune şi solidaritate faţă de familiile militarilor şi le adresez acestora sincere condoleanţe”, spune Ponta.

Doi militari români au murit în Afganistan, după ce un dispozitiv improvizat a explodat în timp ce se aflau în misiune de patrulare, informează, luni, Ministerul Apărării.

Cei doi militari români au fost răniţi în timp ce se aflau în patrulare, duminică, în jurul orei 22.00, ora României, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Apărării Naţionale.

Aceştia au fost transportaţi, cu un elicopter de evacuare medicală, la spital, unde au decedat în jurul orei 23.00, ora României, ca urmare a rănilor deosebit de grave.

Ulterior, MApN a remis presei un nou comunicat de presă în care precizează că cei doi militari români, membri ai Grupului naval de forţe pentru operaţii speciale, au decedat în urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat, „pe timpul executării unei misiuni de luptă în Estul Afganistanului”.

În urma exploziei, cei doi militari grav răniţi au fost evacuaţi cu un elicopter MEDEVAC, la spitalul militar din Baghram unde, cu toate eforturile medicilor, au decedat.

Conform sursei citate, unul dintre cei doi militari decedaţi este maistrul militar clasa a III-a Vasile Claudiu Popa, în vârstă de 28 de ani. El era căsătorit, se afla la a doua misiune în Afganistan şi era angajat al MApN din anul 2006. Era decorat cu Emblema de Onoare a Statului Major General, Medalia NATO article V şi cu Emblema de Onoare a Forţelor Navale.

Celălalt militar decedat este plutonierul Adrian Postelnicu, în vârstă de 34 de ani, care era la prima misiune în Afganistan şi era angajat al MApN din anul 2009. Era decorat cu Emblema de Onoare a Forţelor Navale.

Militarii români din Forţele pentru operaţii speciale acţionează în cadrul ISAF, în zona de Est a Afganistanului.

Conducerea Ministerului Apărării Naţionale transmite sincere condoleanţe familiilor îndoliate.

Conform unui nou comunicat al MApN, ministrul Mircea Duşa a semnat ordinele de avansare la gradul de sublocotenent post-mortem a plutonierului Adrian Postelnicu şi la gradul de aspirant a maistrului militar clasa a III-a Vasile Claudiu Popa, care şi-au pierdut viaţa sub culorile Drapelului naţional, în timpul executării unei misiuni de luptă în teatrul de operaţii din Afganistan.

De asemenea, ministrul Apărării Naţionale a înaintat preşedintelui României propunerea de decorare a celor doi ofiţeri post-mortem cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război.

Luni, 23 septembrie, la ora 14.00, în toate unităţile militare din ţară şi în cele dislocate în afara teritoriului naţional vor fi organizate ceremonii militare şi religioase de comemorare pentru cei doi eroi.

Conducerea ministerului îşi exprimă profundul regret pentru pierderea celor doi militari şi este alături de familiile greu încercate.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
Click.ro
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
Gandul.ro
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!