Acasă » Știri » Știri externe » Tragedie in lumea filmului! Actrita Elizabeth Norment, cunoscuta din serialul „House of Cards”, a murit la 61 de ani

Tragedie in lumea filmului! Actrita Elizabeth Norment, cunoscuta din serialul „House of Cards”, a murit la 61 de ani

De: Cancan 29/10/2014 | 17:45
Tragedie in lumea filmului! Actrita Elizabeth Norment, cunoscuta din serialul House of Cards, a murit la 61 de ani

Actriţa americană Elizabeth Norment, cunoscută pentru rolul din serialul "House of Cards", a murit, pe 13 octombrie, la vârsta de 61 de ani, informează Reuters.

Elizabeth Norment, care a interpretat rolul lui Nancy Kaufberger, asistenta loială a lui Francis Underwood, personaj jucat de Kevin Spacey, în seria dramatică „House of Cards”, a murit pe 13 octombrie, la Memorial Sloan Kettering Cancer Center, o clinică de oncologie din New York. Detalii privind cauza decesului nu au fost făcute publice, potrivit Mediafax.

Elizabeth Norment

„Toţi membrii echipei «House of Cards» sunt profund întristaţi de decesul lui Elizabeth. A fost o actriţă talentată, un suflet cald şi o bună prietenă pentru noi toţi”, a declarat Beau Willimon, creatorul serialului produs de Netflix.

Elizabeth Norment

Elizabeth Norment, născută la Washington şi care a studiat la Universitatea Yale, a jucat în mai multe seriale de televiziune, printre care se numără „O familie de poliţişti/ Blue Bloods”, „Law and order” şi „Spitalul de urgenţă/ ER”, dar şi în filme de cinema, precum „Fugarul/ Runaway” şi „Femeia în roşu/ The woman in red”.

G.C.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×