CALENDAR ORTODOX: Ce scrie in dreptul zilei de 16 ianuarie

• Știri
CALENDAR ORTODOX: Ce scrie in dreptul zilei de 16 ianuarie

În această zi ne amintim de cinstitul lanţ al sfântului apostol Petru, cu care l-a legat Irod Agrippa, către anul 42, precum spune evanghelistul Luca, în faptele Apostolilor (FA 12, 1-11). Îngerul care s-a arătat a dezlegat pe Petru.

Iar lanţul a fost păstrat de credincioşii din Ierusalim cu grijă, trecând de la unii la alţii, până când Patriarhul Iuvenalie (2 Iulie) l-a arătat Evdochiei, soţia împăratului Teodosie cel Tânăr, iar împărăteasa l-a adus de la Ierusalim la Constantinopol în anul 437 sau 439. Apoi Evdochia a trimis lanţul la Roma, la fiica ei Eudoxia (soţia lui Valentinian, împăratul Occidentului), care a zidit la Roma o biserică dedicată Sfântului Petru şi în care a pus lanţul.

La Roma mai existau la acea vreme şi lanţurile cu care a fost bătut sfântul Apostol Petru înaintea muceniciei sale, pe vremea împăratului Nero. Şi aceste lanţuri au fost aşezate tot în această biserică, şi cinstirea lor a început a se face în această zi de 16 Ianuarie.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici şi fraţi buni: Pevsip, Elasip şi Mesip şi a bunicii lor Neonila.

Aceşti sfinţi mucenici erau toţi trei din Capadochia, foarte iscusiţi la îmblânzirea cailor tineri sălbatici şi la întrecerile în alergările de cai. Odată, la o serbare, dată în cinstea zeiţei Nemesis, în patria lor, au chemat la ospăţ şi pe Neonila, bunica lor. Aceasta fiind creştină îşi bătea joc de idoli şi le vorbea despre iconomia lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră. Iar ei şi-au adus aminte de vedeniile avute în vis, când au fost sfătuiţi să creadă în Hristos. Deci, crezând, au surpat idolii şi au mărturisit pe Hristos în mijlocul adunării de oameni. Pentru aceasta au fost aruncaţi în foc de elini, stăpânii lor. Şi aşa au luat cununa muceniciei toţi trei, împreună cu bătrâna Neonila, potrivit calendar-ortodox.ro.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Danact, citeţul.

Acest sfânt mucenic era din Iliric, din locul numit Avlovna, fiind citeţ al bisericii de acolo. Năvălind păgânii, el a luat veşmintele bisericii ca să le scape şi a fugit cu ele; dar într-un sat a fost prins de păgâni şi silit să jertfească idolului Dionis. Şi neplecându-se la aceasta, a fost omorât cu sabia.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului sfinţit mucenic Damaschin, care a mărturisit în satul Gabrovo, de lângă Târnovo, în anul 1771, şi care prin sugrumare s-a săvârşit.

R.O.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
Click.ro
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
Gandul.ro
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!