Pozitia oficiala a Bisericii despre icoana lui Arsenie Boca care lăcrimează. Ce urmeaza sa se intample

Știri
Pozitia oficiala a Bisericii despre icoana lui Arsenie Boca care lăcrimează. Ce urmeaza sa se intample

Reprezentantul Bisericii, parintele Casian a spus că aceste lacrimi sunt un mod prin care părintele Arsenie Boca încearcă să le transmită un mesaj românilor prin care îi îndeamnă să se îndrepte către biserică şi credinţă.

arsenie boca

E vorba despre o fotografie a părintelui Arsenie Boca, care lăcrimează. Dumnezeu vorbeşte oamenilor prin diferite mijloace. Sfinţii de ieri şi de azi le vorbesc prin diferite căi. Părintele Arsenie e cel care a tradus 12 volume aduse din Sfântul Munte, din greacă. A scris şi diferite cărţi, a pictat o biserică, a fost un vizionar, un om trimis pe pământul ţării noastre cu o misiune, dar şi un patriot. Poate de aceea şi plânge icoana sa, pentru că nu ne mai poate vorbi ca să-l auzim. Se face simţită prezenţa firii sale prin acest mijloc al lacrimilor ce cad din icoană. Toţi marii părinţi şi călugări au plând cât au fost în viaţă pentru greşelile lor, pentru păcatele lor, dar mai ales ale lumii contemporane. Iată că acum vedem cum unii ne plâng şi dincolo de mormânt, prin această minune. Dacă acum icoana părintelui Arsenie plânge, înseamnă că trebuie să ne schimbăm viaţa pentru Biserică şi fapte bune, pentru oprirea de la păcate mari: avorturi, desfrânări, înşelăciuni, nedreptăţi, beţii, lipsa locurilor de muncă, defrişări şi altele”, a declarat părintele Casian.

L.L

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Prosport.ro
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Elena Cârstea Muttart, mesaj pentru către Horia Brenciu. Gestul făcut de artist care a supărat-o crunt: „Lumea nu se schimbă”
Click.ro
Elena Cârstea Muttart, mesaj pentru către Horia Brenciu. Gestul făcut de artist care a supărat-o crunt: „Lumea nu se schimbă”
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
Digi 24
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Digi24
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
Promotor.ro
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
go4it.ro
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
Ce se întâmplă la echinocțiul din 23 septembrie? Tot ce trebuie să știi!
Descopera.ro
Ce se întâmplă la echinocțiul din 23 septembrie? Tot ce trebuie să știi!
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Go4Games
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Călin Georgescu, eliberat și pus sub control judiciar pentru 60 de zile. Prejudiciul din dosar se ridică la 1,1 milioane de euro. DIICOT contestă decizia
Gandul.ro
Călin Georgescu, eliberat și pus sub control judiciar pentru 60 de zile. Prejudiciul din dosar se ridică la 1,1 milioane de euro. DIICOT contestă decizia
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Mediafax Italia
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!