ULTIMA ORA! Roman arestat in Austria, pentru ca transporta 24 de imigranti intr-o camionetă

• Știri
ULTIMA ORA! Roman arestat in Austria, pentru ca transporta 24 de imigranti intr-o camionetă

Şoferul român al camionetei, care a fugit atunci când vehiculul său a fost controlat de poliţie la Viena, a fost prins şi arestat.

„Vehiculul transporta 24 de minori afgani, majoritatea de aproximativ 16 sau 17 ani. Ei erau înghesuiţi în acest vehicul periculos ca obiectele, îngrămădiţi unii peste alţii într-un spaţiu mic”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei, precizând că geamurile şi uşile laterale fuseseră blocate, un grilaj era plasat pe interiorul geamurilor, care erau vopsite în negru, iar uşile aveau lacăt prin exterior. „Era ca o închisoare pe roţi”, a adăugat el. Starea de sănătate a imigranţilor nu a necesitat intervenţie medicală. Poliţia austriacă a înmulţit controalele rutiere pentru a anihila reţelele de traficanţi de persoane, după ce săptămâna trecută 71 de cadavre ale unor refugiaţi au fost descoperite într-un camion frigorific, abandonat pe o autostradă din Austria, în apropiere de frontiera ungară. Printre cele 71 de persoane, care cel mai probabil au murit sufocate, se aflau 59 de bărbaţi, opt femei şi patru copii, între care o fetiţă în vârstă de unul sau doi ani şi trei băieţi de 8, 9 şi 10 ani.

imigranti

Cinci suspecţi – patru bulgari şi un afgan – au fost reţinuţi în Ungaria în legătură cu acest caz, fiind cercetaţi pentru trafic de persoane. Sâmbătă, Ministerul român al Afacerilor Externe a comunicat că în Austria erau reţinuţi doi cetăţeni români, şoferi ai unor camioane în care se aflau mai multe persoane, în localitatea Braunau, respectiv la Salzburg. Românul reţinut la Braunau, în vârstă de 29 de ani, avea în camion 26 de refugiaţi, între care trei copii care se aflau în stare gravă din cauza deshidratării.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Prosport.ro
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Anamaria Prodan și Ronald Gavril, gesturi tandre pe plajă! Imaginile care arată cât de îndrăgostiți sunt cei doi
Click.ro
Anamaria Prodan și Ronald Gavril, gesturi tandre pe plajă! Imaginile care arată cât de îndrăgostiți sunt cei doi
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Administrația Trump îi retrage sprijinul ambasadoarei SUA din Grecia și-i cere demisia, după scandalul care a implicat și România
Gandul.ro
Administrația Trump îi retrage sprijinul ambasadoarei SUA din Grecia și-i cere demisia, după scandalul care a implicat și România
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!