Gimnastul Marian Dragulescu, MEDALIE de aur la sarituri la Cupa Israelului

• Știri
Gimnastul Marian Dragulescu, MEDALIE de aur la sarituri la Cupa Israelului

Revenit în gimnastică în luna ianuarie, după ce în noiembrie 2012 anunţa că se retrage din activitate, Marian Drăgulescu a cucerit două medalii la Cupa Israelului, desfăşurată la Tel Aviv, la „Hadar Yosef National Training Center”, competiţie la care au mai participat sportivi din Azerbaidjan, Croaţia, Lituania şi Israel. Astfel, în primul său concurs oficial după revenire, Drăgulescu a concurat la cinci aparate (mai puţin la inele), fiind medaliat cu aur la sărituri (nota 15,650) şi cu bronz la bară fixă (14,550), scrie Mediafax.ro.

Marian Dragulescu

Din echipa României au mai făcut parte Daniel Rădeanu şi Andrei Ursache, cel de-al doilea obţinând bronzul la cal cu mânere (14,250). „Alături de Oleg Stepko, Filip Ude, Alexandr Shatilov, Andrei Medvedev şi, nu numai, Marian Drăgulescu a fost una dintre vedetele concursului a cărei evoluţie a fost aşteptată cu mult interes. Revenit în activitate în ianuarie acest an, Marian Drăgulescu s-a aflat la prima sa reapariţie oficială, una care s-a dovedit a fi de bun augur, el urcând pe podium de două ori”, se arată într-un comunicat de duminică al FR Gimnastică.

Competiţia la individual-compus de la Cupa Israelului a fost câştigată de Oleg Stepko (Azerbaidjan, 89,000 puncte). Următoarele teste pentru gimnaştii români vor fi reprezentante de Campionatele Naţionale, la Bucureşti, între 25-27 septembrie, precum şi în cadrul patrulaterului România-Spania-Ungaria-Norvegia (Bucureşti, în 3 octombrie). Atât băieţii, cât şi fetele din lotul României se pregătesc pentru participarea la Campionatele Mondiale de la Glasgow, din luna octombrie, la care se vor decide sportivii şi echipele calificate direct la Jocurile Olimpice de la Rio.

L.L

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
Click.ro
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
Gandul.ro
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!