Cel mai temut miliţian al anilor ‘ 80 scapă de închisoare. Ce se întâmplă cu torţionarul inginerului Ursu

Știri
Cel mai temut miliţian al anilor ‘ 80 scapă de închisoare. Ce se întâmplă cu torţionarul inginerului Ursu

Judecătorii au decis să admită cererea celui mai temut miliţian al anilor ’80 de întrerupere a executării pedepsei pe motiv de boală. ”Dispune întreruperea executării pedepsei închisorii de 10 ani aplicată condamnatului pe o durată de 1 an cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. Dispune ca pe durata întreruperii executării pedepsei, condamnatul să respecte următoarele obligaţii: – să nu depăşească teritoriul României; – să ia legătura cu organul de poliţie în a cărui rază teritorială domiciliază în trei zile de la rămânerea definitivă a prezentei pentru a fi luat în evidenţă şi a stabili mijlocul de comunicare permanentă, precum şi să se prezinte la instanţa de executare ori de câte ori este chemat; – să nu-şi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei; – să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme; – să se prezinte de îndată la unitatea sanitară la care urmează să facă tratamentul. Atrage atenţia condamnatului că în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor stabilite se va dispune revocarea întreruperii executării pedepsei”, se arată în decizia judecătorilor.

Gheorghe Ursu a fost omorât în bătaie
Gheorghe Ursu a fost omorât în bătaie

Fostul şef al Direcţiei de Cercetare Penală a Militiei, colonelul (r) Tudor Stanica (78 de ani) a fost condamnat, în 2003, la zece ani de inchisoare pentru implicare in uciderea disidentului Gheorghe Ursu. El a reuşit până acum să amâne executarea pedepsei, aducând documente medicale din care rezultă că ar avea cancer şi multe alte afecţiuni.
Potrivit procurorilor, în noiembrie 1985, Tudor Stănică şi Mihail Creangă au determinat doi deţinuţi de drept comun, Marian Clită şi Radu Gheorghe, „să exercite acte de violenţă” împotriva inginerului Gheorghe Ursu, disident comunist. Ofiţerul Mihai Creangă şi deţinutul Marian Clită au fost condamnaţi, şi-au executat pedeapsa, şi au fost eliberaţi. (B.G.)
 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video