”În viaţă…” Criticată pentru prestaţia de la Eurovision, fiica lui Mădălin Voicu îi răspunde lui Leonard Miron

Știri
”În viaţă…” Criticată pentru prestaţia de la Eurovision, fiica lui Mădălin Voicu îi răspunde lui Leonard Miron

Leonard Miron a fost deranjat de faptul că Ioana s-a bâlbâit şi nu s-a întors la camera de luat vederi atunci când trebuia, motiv pentru care a criticat-o pe tânără.
Nu poţi fi plăcut de toată lumea, este normal să existe şi oameni care să nu fie mulţumiţi de ceea ce faci. Însă,în viaţă, fiecare trebuie să se ghideze după principiul că este important să fii tu mulţumit de tine, cu tine, nu alţii. Nu am fost deranjată de critici, din contra, m-am gândit la fiecare dintre ele şi am de gând să le iau în considerare, vreau să fie productive. Mai am multe de învăţat, bineînţeles, ca orice tânăr aflat la început de drum în orice altă meserie. Eu sunt mulţumită de mine, dar şi dornică să mă perfecţionez. Am ajuns la 27 de ani la un nivel la care mulţi dintre cei care mă critica nu erau la vârsta mea. Au ajuns mai târziu”, a declarat Ioana Voicu pentru Top Tabu.

leonard miron

B.G.
 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video