Povestea dramatică a fetiţei cu voce de înger! Cum a fost umilită de Ministerul Culturii reprezentanta României la San Remo Junior

Știri

La doar 5 ani câştiga “Premiul Special pentru Interpretare” la „Mamaia Copiilor” cu melodia “Mireasa”, a câştigat mai mult de 60 de premii naţionale şi internaţionale, iar anul acesta a primit vestea extraordinară că este aşteptată la San Remo, fiind selecţionată pentru finala ediţiei 2016 a concursului San Remo Junior.

Bucuria a fost însă de scurtă durată atunci când părinţii au realizat că această reuşită a Raisei înseamnă şi un efort financiar în valoare de 1700 euro, la care se adaugă şi costurile transportului. Crezând că va găsi totuşi un sprijin, mama micuţei a început să bată la uşile instituţiilor de stat şi private, în încercarea disperată de a obţine o sponsorizare. Alături de ea a mers şi un fan al fetiţei cu voce de înger, care a prins atât de mult drag de ea încât merge alături de părinţi oriunde cântă Raisa şi îi administrează chiar şi conturile de Facebook şi Youtube, sperând că promovarea online îi va aduce mai multe şanse Raisei.

Dacă de la companiile private au fost refuzaţi direct, fiind anunţaţi că ei nu au fonduri pentru astfel de sponsorizări culturale, cei doi au fost foarte şocaţi de răspunsul celor din primăriile din Bucureşti, dar şi de la Ministerul Culturii. Deşi Ariana Raisa va reprezenta România la concursul de la San Remo, reprezentanţii Ministerului Culturii au refuzat categoric o sponsorizare, afirmând că nu sunt bani.

Micuţa Raisa a primit invitaţia oficială pentru finala San Remo Junior 2016.
Micuţa Raisa a primit invitaţia oficială pentru finala San Remo Junior 2016.

Cei de la Primăria Sectorului 3 au dat dovadă de şi mai multă ignoranţă, mama fetiţei fiind informată că nu poate fi sprijinită, dar că micuţa Raisa va fi invitată să cânte în cadrul concertelor electorale. Dezamăgită, dar disperată să ajungă cu fiica ei la marele concurs din Italia, aceasta a fost nevoită să facă un împrumut la bancă, pe care îl va achita în următorii 5 ani.

Familia Raisei s-a împovărat cu creditul bancar şi nici măcar fericirea de pe chipul micuţei cu voce de înger nu poate şterge dezamăgirea cruntă şi gustul amar provocat chiar de către autorităţile care ar trebui să sprijine asemenea talente deosebite.

(Gerogiana Laciu)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ultima fotografie postată de Mădălina Apostol înainte de tragedie. Ce mesaj a transmis
Click.ro
Ultima fotografie postată de Mădălina Apostol înainte de tragedie. Ce mesaj a transmis
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Digi 24
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
Digi24
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
go4it.ro
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Plan istoric pentru destrămarea Regatului Unit. Liderii Scoției, Țării Galilor și Irlandei de Nord pregătesc referendumuri de independență și aderarea la UE
Gandul.ro
Plan istoric pentru destrămarea Regatului Unit. Liderii Scoției, Țării Galilor și Irlandei de Nord pregătesc referendumuri de independență și aderarea la UE
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!