CANCAN.ro prezintă imagini în exclusivitate cu proprietăţile ei. “Franţuzoaica de la Primărie” a prins cheag în România: are 4 case fabuloase!

• Știri

„Sunt născută în Franţa, familia mea locuieşte la Vichy în regiunea istorică Bourbonnais (…), dar sunt şi româncă prin “adopţie”, căsatorită cu matematicianul Sergiu Moroianu.
În 1999 ne-am stabilit prima dată în România, am mai plecat apoi câţiva ani în Germania şi Franţa, dar am simţit mereu că locul meu este aici. Până la urmă, eu şi familia mea am hotărât să ne stabilim definitiv la Bucureşti, mai ales că trei dintre copiii noştri s-au născut în România. De când am făcut această alegere am cerut cetăţenia română, pe care am obţinut-o în 2015. Astăzi nu-mi imaginez viaţa mea în altă parte decât în România
”, suna declaraţia de dragoste pe care Clotilde i-o făcea României în campania electorală.

Păi chiar aşa, cum să-şi imagineze viaţa în altă parte, când am stabilit de la începutul că România e atât de dulce şi fascinantă?! Iar noi nu scriem cuvinte mari, fără să avem dovezi. Dovada cea mai bună e însăşi Clotilde Moroianu Armand, ”franţuzoaica de la Primărie”, cum s-a făcut cunoscută în presa noastră cea de toate zilele.

Blestemul funcţiei

Peste noapte şi apărută de niciunde, Clotilde a fost adoptată cu simpatie de votanţii de la Sectorul 1 şi tot peste noapte (doar o singură noapte) a trecut de la extaz la agonie. Dacă la prima numărătoare a voturilor (duminică seară, după închiderea urnelor) era declarată succesoarea lui Chiliman, a doua zi (luni dimineaţă), rezultatele au coborât-o pe pe fotoliul comod de primar pe băncuţa de consilieri locali. Curat ghinion pentru candidata Uniunii Salvaţi Bucureştiul!

Pentru franţuzoiacă nu e însă prima dată când îi fuge un fotoliul de sub fund. În 2012, când era director la GDF Suez, Clotilde era principală favorită la şefia Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri (CNADNR). N-a fost să fie însă nici atunci, cum nici acum la Primărie. Dar, ştiţi cum e!, Dumnezeu ia dintr-o parte şi dă în alta. Dacă Clotilde n-a avut lipici la funcţii, a avut în schimb la bani. Până la cei 43 de ani ai ei, Dumnezeu i-a dat o avere frumuşică în România: 10 terenuri (prin Dolj sau Argeş), conturi de vreo 100.000 de euro, două vile şi două apartamente în Bucureşti.

Casa deţinută pe strada Ienăchiţă Văcărescu
Casa deţinută pe strada Ienăchiţă Văcărescu

Candidata USB la Primăria Sectorului 1 are un apartament şi în blocul ultra-central de pe Bulevardul Regina Elisabeta
Candidata USB la Primăria Sectorului 1 are un apartament şi în blocul ultra-central de pe Bulevardul Regina Elisabeta

CANCAN.ro a identificat cele patru proprietăţi şi vi le prezintă azi în premieră. Ele sunt situate în zone centrale şi ultra-centrale (că, de, Dumnezeu nu alocă spaţii locative la periferie) – una pe strada Roma, alta pe Ienachiţă Văcărescu, dar şi pe Bulevardul Regina Elisabeta şi în Băneasa. Şi atunci cum să-ţi imaginezi viaţa în altă parte decât în România?! Nici noi n-am putea!

Adrian Nicolae

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
„Fabuloasă ca de obicei”. Raluca Zenga a încins atmosfera cu imaginile în costum de baie din cea mai recentă vacanță
Prosport.ro
„Fabuloasă ca de obicei”. Raluca Zenga a încins atmosfera cu imaginile în costum de baie din cea mai recentă vacanță
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„De unde are măscăriciul ăsta bani?” Ce le răspunde magicianul Robert Tudor celor care pun această întrebare după ce îi văd casele
Click.ro
„De unde are măscăriciul ăsta bani?” Ce le răspunde magicianul Robert Tudor celor care pun această întrebare după ce îi văd casele
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
Digi 24
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
VIDEO Putin susține că Rusia este „pregătită” pentru un război cu Europa: Dacă se va merge prea departe, nu vor mai exista câștigători
Digi24
VIDEO Putin susține că Rusia este „pregătită” pentru un război cu Europa: Dacă se va merge prea departe, nu vor mai exista câștigători
Programul Rabla 2026: AFM redeschide înscrierile pe 3 noiembrie. Peste 35 de milioane de lei, disponibili pentru persoanele fizice
Promotor.ro
Programul Rabla 2026: AFM redeschide înscrierile pe 3 noiembrie. Peste 35 de milioane de lei, disponibili pentru persoanele fizice
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
De ce existăm? Particula care ar putea elucida misterul odată pentru totdeauna, spun fizicienii
Descopera.ro
De ce existăm? Particula care ar putea elucida misterul odată pentru totdeauna, spun fizicienii
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Primarul USR din Corbeanca, denunțat la DNA de 5 consilieri locali. Edilul e acuzat că falimentează intenționat compania de salubritate a primăriei
Gandul.ro
Primarul USR din Corbeanca, denunțat la DNA de 5 consilieri locali. Edilul e acuzat că falimentează intenționat compania de salubritate a primăriei
„Șoseta cu lămâie”. Trucul pentru rufe parfumate fără balsam
Mediafax Italia
„Șoseta cu lămâie”. Trucul pentru rufe parfumate fără balsam
Super galerie foto! Ea este ”Regina” lumii!
Mediafax Spania
Super galerie foto! Ea este ”Regina” lumii!