ELENA CÂRSTEA este în doliu! „Am inima frântă, a murit în această dimineaţă…”

• Showbiz
ELENA CÂRSTEA este în doliu! "Am inima frântă, a murit în această dimineaţă..."

Plecată acum mulţi ani din ţară, în America, pentru a-l urma pe bărbatul de care se îndrăgostise, Elena Cârstea s-a ataşat enorm de cei doi copii ai acestuia din prima căsătorie, doi băieţi. În toţi aceşti ani, cântăreaţa nu a pierdut nicio ocazie să mărturisească faptul că are o familie mare şi fericită. Nici prin gând nu îi trecea că asupra ei se va abate o asemenea nenorocire. În urmă cu câteva luni, însă, Elena Cârstea a avut parte de un şoc extrem de puternic. Fiul său vitreg, Brett, a fost găsit fără suflare, iar poliţiştilor le-a fost greu să elucideze cauzele morţii tânărului de 32 de ani. Prietenii, în schimb, au mărturisit cu sinceritate că tânărul avea probleme grave cu alcoolul şi drogurile. De altfel, la prima vedere, se pare că Brett a murit din cauza unei supradoze, desi, tocmai ieşise recent dintr-o clinică de dezintoxicare. Însă, puterea viciului a fost mult prea mare, iar Brett a cedat.

Acum, cântăreaţa trece din nou prin momente cumplite, pe care le-a povestit şi prietenilor săi virtuali. Mai exact, câinele familiei a decedat, iar Elena era extrem de ataşată de acesta. ”Am inima frântă, câinele meu frumos Houdini a murit în această dimineaţă din cauza unei crize. Ăsta nu este anul meu”, a scris aceasta. Elena Cârstea s-a stabilit în America de câţiva ani. Aceasta este căsătorită cu avocatul american, Glenn Muttart, şi este mămica a două fete înfiate. Soţul ei mai are un fiu, Alex, de 25 de ani.

(Georgiana Laciu)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Prosport.ro
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
Click.ro
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Digi 24
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Digi24
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
Promotor.ro
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
go4it.ro
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
Gandul.ro
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...
Mediafax Spania
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...