Dosar penal în cazul lucrării de doctorat a lui ROBERT NEGOIŢĂ

Știri
Dosar penal în cazul lucrării de doctorat a lui ROBERT NEGOIŢĂ

Dosarul a fost deschis ca urmare a autosesizării procurorilor de la Serviciul pentru coordonarea activităţii Ministerului Public, în domeniul drepturilor de proprietate intelectuala, din cadrul Secţiei de urmărire penală şi criminalistica a Parchetului General. Ulterior, cauza a fost înregistrată pe rolul Parchetului Judecătoriei Sectorului 1, nefiind începută urmărirea penală „in personam”. Potrivit legii drepturilor de autor, „constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă fapta persoanei care îşi însuşeşte, fără drept, în întregime sau în parte, opera unui alt autor şi o prezintă ca o creaţie intelectuală proprie. Împăcarea înlătură răspunderea penală”. Ministerul Educaţiei anunţa, la data de 24 iunie, că CNATDCU a primit cererea Academiei de Poliţie „Al. I. Cuza” privind retragerea titlului de doctor în cazul primarului Sectorului 3, Robert Negoiţă, instituţia de învăţământ constatând că lucrarea de doctorat este plagiată. Robert Negoiţă este doctor în Ştiinţe Juridice din anul 2012, când şi-a dat doctoratul la Academia de Politie „Alexandru Ioan Cuza”, teza fiind intitulată „Criza economico-financiară şi impactul acesteia asupra echilibrului social”.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video