Am aflat în exclusivitate ce a povestit la Poliţie victima lui GABI TAMAŞ. ”I-am strigat m@#$e Steaua, iar el…”

• Știri
Gabi Tamaş are mari probleme cu legea: în cazul în care el va primi fie şi o amendă penală pentru scandalul din weekend, atunci va fi obligat să execute cele 8 luni de închisoare cu suspendare la care a fost condamnat în 2014

CANCAN.ro, siteul nr. 1 din România, a dezvăluit AICI, în premieră, faptul că Tamaş este oficial cercetat penal pentru scandalul provocat duminică dimineaţă (după derbyul Steaua-Dinamo) şi că acesta este aproape de o condamnare cu executare. ”O persoană s-a prezentat la sediul Secţiei 10, în data de 21 august 2016, şi a depus plângere penală împotriva numitului Tamaş Gabriel pentru infracţiunea de distrugere. Reclamantul nu a menţionat alte violenţe săvârşite asupra sa. Drept urmare, s-a dispus deschiderea unui dosar penal, iar, după audierea părţilor implicate şi a martorilor, cauza va fi înaintată spre instrumentare Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 cu propunerea care se va impune”, au mai precizat pentru CANCAN.ro surse din cadrul Poliţiei.

Victima lui Gabi Tamaş a susţinut la Poliţie că fotbalistul s-a năpustit asupra sa după ce i-a strigat ”M@#$e Steaua!” şi a scos telefonul din buzunar ca să-l filmeze
Victima lui Gabi Tamaş a susţinut la Poliţie că fotbalistul s-a năpustit asupra sa după ce i-a strigat ”M@#$e Steaua!” şi a scos telefonul din buzunar ca să-l filmeze

O informaţie de ultimă oră obţinută de reporterii noştri arată că victima lui Tamaş a fost deja interogată de către poliţişti. Bărbatul a mărturisit că, duminică dimineaţă, în jurul orei 07.30, se afla înttr-un club din Centrul Vechi, când l-a observat la o masă pe Gabi Tamaş cu mai multe sticle de alcool în faţă. ”Reclamantul a declarat că a avut un schimb de replici cu numitul Tamaş Sebastian Gabriel pe marginea meciului Steaua-Dinamo, iar pe fondul consumului de alcool discuţia a degerenat”, ne-au mai dezvăluit sursele noastre.

În declaraţia scrisă în faţa poliţiştilor, victima stelistului a povestit: ”Recunosc că i-am strigat m@#$e Steaua şi că l-am făcut beţiv. Când l-am văzut că s-a ridicat de la masă, am scos telefonul să-l filmez. S-a repezit asupra mea, mi-a smuls telefonul şi l-a trântit de pământ. Declar că nu am fost agresat”.

Victima fundaşului s-a constituit parte civilă în dosarul de la Poliţie şi, mai mult, pare decisă să-şi menţină plângerea penală, ceea ce i-ar fi fatal lui Tamaş. Dacă reclamantul nu-şi va retrage acuzaţiile, iar fotbalistul va fi amendat sau chiar condamnat pentru distrugere sau tulburarea liniştii publice, el va fi obligat să execute şi pedeapsa de 8 luni de închisoare dispusă împotriva lui în 2014. Atunci, el a fost găsit vinovat pentru că a vandalizat o scară de bloc din Bucureşti, la capătul unei alte nopţi de beţie.

După ce în 2013 a vandalizat o scară de bloc, la capătul unei alte nopţi de beţie, Gabi Tamaş riscă acum să fie încarcerat
După ce în 2013 a vandalizat o scară de bloc, la capătul unei alte nopţi de beţie, Gabi Tamaş riscă acum să fie încarcerat

CANCAN.ro a prezentat în detaliu (CITEŞTE AICI!) ce riscă fundaşul lui Gigi Becali după ce a încălcat condiţiile impuse de instanţă. Practic, el a primit (ca pedeapsă complementară) o perioadă de încercare de de 2 ani, între 24 septembrie 2014 şi 23 septembrie 2016, iar faptul că acum a comis-o din nou, îl pune în conflict cu legea.

Imagini exclusive de la scandalul creat de Gabi Tamaş în Centrul Vechi pot fi văzute AICI!

Adrian Nicolae
Andrei Dumitrescu

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Victoria Lungu, dezamăgită de schimbarea fiicei sale după ce s-a cuplat cu Alex Gîlcă: „Bărbații vin și pleacă!”
Click.ro
Victoria Lungu, dezamăgită de schimbarea fiicei sale după ce s-a cuplat cu Alex Gîlcă: „Bărbații vin și pleacă!”
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Digi 24
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Cea mai mare rafinărie din Arabia Saudită, atacată! Prețul petrolului a depășit 115 dolari barilul
Promotor.ro
Cea mai mare rafinărie din Arabia Saudită, atacată! Prețul petrolului a depășit 115 dolari barilul
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Preț redus: espressor în format compact de la Dedeman. Este capabil să prepare 45 de băuturi
go4it.ro
Preț redus: espressor în format compact de la Dedeman. Este capabil să prepare 45 de băuturi
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
A început ședința crucială, în care Călin Georgescu află dacă va fi eliberat sau mai rămâne în arest pentru încă 30 de zile. S-ar putea ajunge din nou la scenariul completului de divergență, care a decis ca Georgescu să rămână închis
Gandul.ro

Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute