Am descoperit ”fortăreaţa” traficantului DAN CHIORU! Avea ieşiri secrete ca să poată scăpa de ”mascaţi”

Știri

Dan Chioru ştia că mai devreme sau mai târziu o să fie călcat de mascaţi, având în vedere ”meseria” pe care o avea, aşa că s-a pus pe treabă. Sperând să înşele vigilenţa poliţiştilor, traficantul îşi construise vila pe 3 străzi, iar imobilul avea cinci ieşiri. Interesant este că la adresa de pe strada în care figura în buletin, Simion avea o poartă ”falsă”. Nu folosea niciodată acea ieşire, şi asta pentru că se gândea că poliţiştii vor fi atât de naivi încât să-l aştepte acolo. Iar el să fugă pe una din celelalte. Însă socoteală de acasă nu s-a potrivit cu cea a ”mascaţilor„. Cu toate că-şi luase măsuri de precauţie, ofiţerii de la Antidrog nu s-au lăsat păcăliţi, iar Dan Chioru n-a mai avut cale de scăpare. A fost prins şi arestat.
Traficantul părea că s-a gândit la tot. În afară de ieşirile secrete, el găsise şi un loc în care credea că nu va căuta nimeni pentru a ascunde stupefiantele: în cavoul de lux al familiei sale de la Bellu. S-a inspirat din filmele cu mafioţi, însă nu i-a mers.  

Vila lui Dan Chioru avea mai multe ieşiri
Vila lui Dan Chioru avea mai multe ieşiri

Procurorii DIICOT au descins în cavoul de lux al familiei lui Dan Chioru, evaluat la peste 100.000 de euro, după ce au avut informaţii că acesta ar fi ascuns în mormântul mamei sale o mare cantitate de droguri. Numai că oamenii legii au fost pe fază şi au aflat acest lucru (AFLĂ MAI MULTE AICI). Chioru a fost arestat în luna mai a acestui an, după ce procurorii DIICOT au probat că acesta pusese pe picioare o reţea extrem de puternică specializată în traficul de cocaină. Mai mult, în gruparea acestuia fusese cooptat şi  Petru Pitcovici, un fost ofiţer de crimă organizată care, în ultimii ani promovase spectaculos în carieră, până la vârful Direcţiei Generale Anticorupţie.

Traficantul ascundea drogurile în cavoul de la Bellu
Traficantul ascundea drogurile în cavoul de la Bellu

După arestare, procurorii DIICOT  au făcut publice mai multe informaţii.”În perioada 11-19.05.2016 procurorii DIICOT- Structura Centrală au efectuat activităţi de urmărire penală cu privire la activitatea infracţională desfăşurată de către mai multe persoane care au acţionat în mod coordonat în vederea introducerii pe teritoriul României a unor cantităţi de  droguri de mare risc procurate din Olanda şi ulterior comercializate pe raza municipiului Bucureşti. La data de 08.05.2016,  inculpaţii PARASCHIV BOGDAN EMANUEL, TRIPON NATALIA  şi DUMITRACHE CRISTINEL  s-au deplasat în Olanda în vederea procurării de droguri.  La data de 11.05.2016, în jurul orelor 22.00, inculpaţii PARASCHIV BOGDAN EMANUEL, TRIPON NATALIA  şi DUMITRACHE CRISTINEL  s-au prezentat la punctul de trecere al frontierei de stat Nădlac, într-un autoturism,  în vederea efectuarii formalităţilor de intrare în România.  Cu ocazia controlului efectuat asupra autoturismului, în filtrul de aer au fost găsite 2 pachete care conţineau pulbere de culoare albă, în urma examinării tehnico-ştiinţifice a rezultat cantitatea totală de 429,98 grame cocaină şi 0,51 grame 3,4-metilendioximetamfetamină (MDMA). 

La data de 13.05.2016  Tribunalul Bucureşti  a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor TRIPON NATALIA şi DUMITRACHE CRISTINEL pentru o perioadă de 30 de zile la acea dată inculpatul PARASCHIV BOGDAN EMANUEL, zis Bogdan al lui Angela, sustrăgându-se urmăririi penale.  În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că inculpatul SIMION DAN SANDU zis “DAN CHIORU” (un cunoscut jucător de poker, cu relaţii în lumea interlopă-n.r.) i-a determinat pe inculpaţii mai sus menţionaţi să procure cocaină, înmânându-le în acest sens suma de 10.000 euro, droguri ce urmau a fi comercializate pe raza municipiului Bucureşti.     Totodată, s-a stabilit faptul că inculpatul PITCOVICI PETRU DANIEL, comisar şef de poliţie în cadrul D.G.A., a oferit sprijin şi ajutor inculpaţilor SIMION DAN SANDU şi PARASCHIV BOGDAN EMANUEL în scopul îngreunării cercetărilor efectuate, depistării şi probării autorilor”, arătau aceştia.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ultima fotografie postată de Mădălina Apostol înainte de tragedie. Ce mesaj a transmis
Click.ro
Ultima fotografie postată de Mădălina Apostol înainte de tragedie. Ce mesaj a transmis
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Digi 24
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
Digi24
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
go4it.ro
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Plan istoric pentru destrămarea Regatului Unit. Liderii Scoției, Țării Galilor și Irlandei de Nord pregătesc referendumuri de independență și aderarea la UE
Gandul.ro
Plan istoric pentru destrămarea Regatului Unit. Liderii Scoției, Țării Galilor și Irlandei de Nord pregătesc referendumuri de independență și aderarea la UE
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!