Le-a declarat război Cămătarilor. S-a filmat cu ”cărămizile de bani” ca să-l umilească pe Nuţu!

• Știri

Cunoscut în lumea interlopă sub numele de Florin al lui Cici, în condiţiile în care mama lui (Cici Florăreasa) este celebră în cartierul Berceni din Capitală, bărbatul s-a făcut cu adevărat remarcat abia în august 2015 când l-a însoţit pe prietenul său Robert al lui Ioc la Curtea de Apel Bucureşti, unde se judeca dosarul Clanurilor.

Chiar în faţa sălii de judecată, între Robert al lui Ioc şi mai mulţi membri ai clanului Cămătarilor a avut loc o bătaie, în urma căreia aceasta s-a ales cu nasul spart. Imediat după incident, Florin al lui Cici a început să strige cât îl ţinea gura că prietenul său a fost înjunghiat de Sile Cămătaru şi a devenit, astfel, unul dintre cei mai importanţi martori din dosar, mai ales că, ulterior, Nuţu şi Sile au fost arestaţi preventiv.

Bătaia de la Curtea de Apel ar fi izbucnit ca urmare a unui conflict mai vechi pe care Robert al lui Ioc îl avea cu cei doi lideri interlopi. Bărbatul fusese unul dintre oamenii de mare încredere ai Cămătarilor şi a participat, pentru aceştia, la un conflict armat care a avut loc în urmă cu mai mulţi ani, la Popeşti Leordeni, în urma căruia un rival din gruparea Sportivilor a fost împuşcat în plămâni. Arestat în acest dosar, Robert al lui Ioc i-ar fi cerut atunci lui Nuţu bani pentru avocaţi, însă Ion Balint l-ar fi refuzat şi i-ar fi reproşat faptul că nu l-a pus el să tragă ca în Texas. Acesta a fost momentul în care cei doi prieteni au devenit, brusc, duşmani de moarte, iar problema banilor a devenit una extrem de sensibilă între ei, mai ales că, după incidentul de la Curtea de Apel, i-au plătit lui Robert al lui Ioc o sumă importantă pentru a-l convinge să-şi retragă plângerea.

Un martor cheie din dosarul Cămătarilor s-a fimat cu un morman de bani!
Un martor cheie din dosarul Cămătarilor s-a fimat cu un morman de bani!

În urmă cu numai câteva zile, Florin al lui Cici a postat, pe contul său de Facebook, un filmuleţ în care se laudă cu mai multe pachete de bani (pe care îi alintă cu numele de „dulăi”), despre care susţine să reprezintă suma de 40.000 de euro, bani proveniţi dintr-o „combinaţie mică”! Gestul său nu a trecut neobservat de rivali. Potrivit unor martori oculari, săptămâna aceasta Florin al lui Cici s-a întâlnit la intanţă cu Nuţu Cămătaru, care era însoţit de mai mulţi locotenenţi. Aceştia ar fi spus în sală că Cici s-a filmat cu bani „în duşmănia lor”, ca să-i provoace, iar doi dintre oamenii Cămătarilor l-ar fi înjurat în mai multe rânduri.   

(Andrei Dumitrescu)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Victoria Lungu, dezamăgită de schimbarea fiicei sale după ce s-a cuplat cu Alex Gîlcă: „Bărbații vin și pleacă!”
Click.ro
Victoria Lungu, dezamăgită de schimbarea fiicei sale după ce s-a cuplat cu Alex Gîlcă: „Bărbații vin și pleacă!”
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Digi 24
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Cea mai mare rafinărie din Arabia Saudită, atacată! Prețul petrolului a depășit 115 dolari barilul
Promotor.ro
Cea mai mare rafinărie din Arabia Saudită, atacată! Prețul petrolului a depășit 115 dolari barilul
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Preț redus: espressor în format compact de la Dedeman. Este capabil să prepare 45 de băuturi
go4it.ro
Preț redus: espressor în format compact de la Dedeman. Este capabil să prepare 45 de băuturi
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
A început ședința crucială, în care Călin Georgescu află dacă va fi eliberat sau mai rămâne în arest pentru încă 30 de zile. S-ar putea ajunge din nou la scenariul completului de divergență, care a decis ca Georgescu să rămână închis
Gandul.ro

Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute