AMALIA ENACHE a dat cărţile pe faţă despre tatăl fetiţei ei. Cum a reacţionat când a văzut-o pe micuţă: „S-a oprit din plâns şi…“

• Showbiz
AMALIA ENACHE a dat cărţile pe faţă despre tatăl fetiţei ei. Cum a reacţionat când a văzut-o pe micuţă: „S-a oprit din plâns şi...“

 

 

Mai mult, Amalia Enache a vorbit pentru prima oară despre tatăl fetiţei sale, Alma, dar şi cât de prezent este acesta în viaţa celor două. Cum micuţa Alma a ajuns deja la vârsta de trei luni de zile, vedeta de la ProTV a mărturisit cum a reacţionat acesta când a cunoscut-o pe fiica sa, imediat după ce aceasta a venit pe lume.

„Din clipa în care m-au anunţat că e clar, nasc, şi că travaliul e chiar foarte rapid, eu am fost extrem de lucidă şi concentrată, cumva. Doar că în clipa în care am realizat că se pregăteşte expulzia copilului, am avut cele mai mari emoţii din viaţa mea concentrate în câteva secunde. Când i-am auzit plânsul am simţit cea mai mare uşurare posibilă, asta însemna pentru mine că e totul aşa cum trebuie. Imediat am primit-o pe piepul meu, când mi-a auzit vocea s-a oprit din plâns şi mă asculta foarte atentă, iar eu îi spuneam printre lacrimi cât de mult o iubesc. Apoi, a fost dusă la măsurători şi la tatăl ei. Acolo n-am fost de faţă, pentru că eram încă în sala de operaţii, dar sigur tatăl ei a fost la fel de emoţionat că mine şi ea a mai auzit şi din gura lui cât este de iubită. Ea a arătat din prima că îl adoră, se liniştea şi în braţele lui imediat, exact ca la mine“, a mărturisit Amalia Enache pentru suntmămică.ro.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
FOTO. Eugenie Bouchard, apariție spectaculoasă într-o rochie scurtă din piele de șarpe
Prosport.ro
FOTO. Eugenie Bouchard, apariție spectaculoasă într-o rochie scurtă din piele de șarpe
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Marinela Chelaru îi apare în vis soțului ei, la un an de la moarte! Mărturisirea emoționantă: „Îmi cântă piese venite parcă din altă lume”
Click.ro
Marinela Chelaru îi apare în vis soțului ei, la un an de la moarte! Mărturisirea emoționantă: „Îmi cântă piese venite parcă din altă lume”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Administrația Trump îi retrage sprijinul ambasadoarei SUA din Grecia și-i cere demisia, după scandalul care a implicat și România
Gandul.ro
Administrația Trump îi retrage sprijinul ambasadoarei SUA din Grecia și-i cere demisia, după scandalul care a implicat și România
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!