Durul din Liga I e ”topit” după… Cum l-am filmat pe ”arbitrul de casă” al Stelei

• Showbiz

Marius Avram a aşteptat-o cuminte pe soţia lui să se întoarcă de la un magazin de bijuterii în care intrase, în acest timp străduindu-se să îşi distreze fiica.

De altfel, în mai tot timpul petrecut la mall arbitrul FIFA şi-a ţinut fata pe umeri.

Marius Avram este
Marius Avram este „topit” după fiica lui. În timpul vizitei la mall a ţinut-o pe aceasta pe umeri şi a distrat-o

Marius Avram a fost acuzat în ultimul timp că favorizează Steaua. La finalul meciului Steaua-Astra din acest sezon al Ligii I, încheiat cu victoria elevilor lui Laurenţiu Reghecampf cu 1-0, Geraldo Alves a susţinut că Marius Avram i-a spus pe teren că echipa din Giurgiu „nu are faţă” de Europa League. „Noi am făcut un joc bun, am încercat să revenim, dar nu am putut. Arbitrii nu ne-au lăsat să facem un rezultat bun. Vorbesc foarte rar de arbitraj, dar astăzi a fost foarte, foarte slab. Râdea (n.r. – Marius Avram) de noi la fiecare fază, ne-a spus că noi nu avem faţă de Europa League. Mi-a spus asta mie, în faţă. A dat galbene numai la noi. La noi s-a arbitrat corect, a dat galben la fiecare fază, la ei nu s-a dat nimic”, declara la un post TV Geraldo Alves după meciul Steaua-Astra.

Marius Avram a fost acuzat că a favorizat Steaua şi în finala Cupei Ligii I din sezonul trecut, disputată în iulie anul acesta. Steaua a învins atunci, după prelungiri, Concordia cu 2-1, iar specialiştii în arbitraj au susţinut că Avram a greşit la acel meci neacordându-i Concordiei o lovitură de la 11 metri la un fault al lui Tamaş asupra lui Marian Cristescu. „Nu poţi să-l iei aşa de gât. L-a luat de gât şi l-a dat la o parte. Este penalty. Şi apoi pune talpa la un adversar. Merita şi galben”, declara după acea partidă fostul mare arbitru Ion Crăciunescu.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Victoria Lungu, dezamăgită de schimbarea fiicei sale după ce s-a cuplat cu Alex Gîlcă: „Bărbații vin și pleacă!”
Click.ro
Victoria Lungu, dezamăgită de schimbarea fiicei sale după ce s-a cuplat cu Alex Gîlcă: „Bărbații vin și pleacă!”
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Digi 24
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Cea mai mare rafinărie din Arabia Saudită, atacată! Prețul petrolului a depășit 115 dolari barilul
Promotor.ro
Cea mai mare rafinărie din Arabia Saudită, atacată! Prețul petrolului a depășit 115 dolari barilul
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Preț redus: espressor în format compact de la Dedeman. Este capabil să prepare 45 de băuturi
go4it.ro
Preț redus: espressor în format compact de la Dedeman. Este capabil să prepare 45 de băuturi
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
A început ședința crucială, în care Călin Georgescu află dacă va fi eliberat sau mai rămâne în arest pentru încă 30 de zile. S-ar putea ajunge din nou la scenariul completului de divergență, care a decis ca Georgescu să rămână închis
Gandul.ro

Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute