Victorie istorică a naţionalei de handbal feminin împotriva Rusiei. Nu s-a mai întâmplat asta de 20 de ani!

• Știri
Victorie istorică a naţionalei de handbal feminin împotriva Rusiei. Nu s-a mai întâmplat asta de 20 de ani!

UPDATE 23.30 – Norvegia s-a calificat, miercuri, în grupa principală II a Campionatului European din Suedia după ce învins Croaţia cu 34-16 (15-9). În grupa D, lider este Norvegia, 4 puncte, urmată de România şi Rusia, câte 2, respectiv Croaţia 0 puncte. S-au mai calificat în grupele principale Danemarca (grupa C), Serbia (gr. A) şi Franţa (gr. B).

Fetele noastre au învins Rusia cu 22-17. Ana Maria Iuganu a deschis „balul” după doar 30 de secunde, dar Rusia a ripostat urgent, 1-1, egalitatea menţinându-se şi după primele cinci minute de joc, 2-2. Fanii tricolori şi-au făcut datoria încă de la început şi au avut ce aplauda, pentru că România a arătat handbal în viteză, atenţie în apărare, cu Dedu având patru intervenţii reuşite, astfel că în minutul 11, tabela arăta 5-2, după un angajament excelent al lui Neagu la Manea, arată Digi24.

Cu un lot întinerit, în care se regăsesc doar şase din campioanele olimpice de la Rio (Kalinina, Dmitrieva, Sen, Viahireva, Bobrovnikova, Jilinskaite), plus ”veteranele” Postnova şi Makeeva, Rusia lui Trefilov a fost nevoită să intre la time-out.

Diferenţa a crescut însă la 7-2, Dedu având opt intervenţii după 15 minute, iar după alte opt minute, România conducea cu 8-5, ”bifând” însă şi câteva oporunităţi ratate în ofensivă. Rusia nu a stat pe gânduri şi s-a apropiat la 9-7 (min. 27), iar la pauză scorul era 11-9, după câteva acţiuni haotice de ambele părţi.

La reluare, România şi-a permis „luxul” de a rata trei atacuri consecutive, iar Rusia a pedepsit rapid, 11-11 (min. 33). Meciul s-a deschis, fiecare echipă marcând după atacuri rapide finalizate în câteva pase (14-14), dar România a găsit resurse pentru a pune din nou diferenţa pe tabelă, 16-14 (min. 41).

Chiper şi Neagu au ratat şanse bune de a mări şi mai mult zestrea de goluri a României, dar şi Rusia a ratat pe bandă rulantă, 16-15 (min. 51), iar singura constantă a fost Denisa Dedu, cu 20 intervenţii până în acel moment. Au urmat alte trei atacuri ratate ale tricolorelor, Rusia a egalat, 17-17 (min. 53), iar Buceschi a readus avantajul de la 7 metri (18-17) un minut mai târziu. Neagu a mărit la 20-17, cu două goluri consecutive, când mai erau trei minute din meci.

Fanii români din tribunele din Helsingborg au făcut spectacol pe finalul partidei şi au avut de ce. I-au scandat numele Denisei Dedu, care a încheiat cu 22 de intervenţii reuşite, contribuind la o victorie istorică a României în faţa campioanei olimpice en-titre, Rusia, dar care contează mai ales pentru că aduce o gură imensă de oxigen în drumul către fazele finale ale competiţiei din Suedia.

Marcatoarele echipei României au fost Neagu 7 goluri, Buceschi 7, Geiger 2, Pintea 2, Iuganu 2, Manea 1, Udriştoiu 1, iar pentru Rusia, campioană olimpică en-titre, s-au remarcat Postnova 4, Dmitrieva şi Viahireva, câte 3 reuşite. În urma rezultatului, România acumulează primele două puncte în grupa D. (Gabriel Niculescu)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
Click.ro
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Salon Auto Paris 2026. Ce modele a adus Dacia și ce a lipsit de la standul constructorului român
Promotor.ro
Salon Auto Paris 2026. Ce modele a adus Dacia și ce a lipsit de la standul constructorului român
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
Gandul.ro
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!