Doctorul BURNEI, suspendat din funcţiile de prodecan şi profesor universitar al Facultăţii de Medicină

Știri
Doctorul BURNEI, suspendat din funcţiile de prodecan şi profesor universitar al Facultăţii de Medicină


Purtătorul de cuvânt al UMF „Carol Davila” Bucureşti, Valentin Mateescu, a declarat, pentru news.ro, că Gheorghe Burnei este suspendat, din 12 decembrie, din funcţiile de prodecan şi profesor universitar al Facultăţii de Medicină. Decizia de suspendare a lui Gheorghe Burnei va fi aplicată până când procurorii vor finaliza ancheta penală şi în instanţă va fi dată o soluţie definitivă. Corpul de control al Ministerului Sănătăţii face verificări la Spitalul „Marie Curie” din Capitală, după ce medicul Gheorghe Burnei a fost pus sub acuzare pentru luare de mită şi este suspectat că a făcut experimente pe copii folosind dispozitive medicale confecţionate artizanal, oase de vită fierte şi filtre de tanc, în condiţiile în care spitalul punea la dispoziţie proteze omologate. Medicul Gheorghe Burnei a fost reţinut sâmbătă noapte de procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti, care au cerut instanţei arestarea preventivă a acestuia pentru 15 fapte de luare de mită. Tribunalul Bucureşti a respins arestarea preventivă a lui Burnei şi a dispus plasarea în arest la domiciliu, decizie care nu este definitivă şi a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video