SRI a decis trecerea în rezervă a lui Florian Coldea

• Știri
SRI a decis trecerea în rezervă a lui Florian Coldea

„În urma verificărilor efectuate de comisia constituită potrivit cadrului normativ intern, a fost întocmit un raport care clarifică toate aspectele vehiculate în spaţiul public privind activitatea domnului general-locotenent Florian Coldea, dar şi alte aspecte care ţin de activităţile unor cadre ale Serviciului care au fost vehiculate public.

Menţionăm că s-a desfăşurat o investigaţie complexă, minuţioasă, cu privire la toate afirmaţiile din mass-media din ultima perioadă, fiind analizate aspectele vizate. Persoanele verificate au oferit tot sprijinul, au prezentat documentele necesare şi au răspuns complet tuturor întrebărilor. În concluzia raportului, prezentat într-o şedinţă a Biroului Executiv al SRI, comisia specială a precizat că din activitatea domnului Coldea, supusă verificării, nu au rezultat elemente care să se constituie în încălcări ale legii sau normelor interne în vigoare. După prezentarea raportului, Biroul Executiv a decis repunerea în funcţie a domnului general-locotenent Florian Coldea.

În cadrul aceleiaşi şedinţe, Prim-adjunctul Directorului a solicitat Directorului SRI, domnul Eduard Hellvig, eliberarea din funcţie şi punerea la dispoziţia şi nevoile instituţiei, după aproape 12 ani de când exercită această funcţie. Prim-adjunctul Directorului a prezentat motive ce ţin de demnitatea şi onoarea militară şi de riscul afectării grave a activităţii instituţiei. În acest sens, Directorul SRI a solicitat Preşedintelui României trecerea în rezervă a domnului general-locotenent Florian Coldea. Atribuţiile funcţiei de Prim-adjunct al Directorului au fost preluate de domnul Eduard Hellvig, Directorul SRI.

SRI îşi reafirmă determinarea de a îndeplini asumat misiunile sale, în parteneriat cu toate instituţiile naţionale şi internaţionale cu care colaborează pentru apărarea intereselor de securitate naţională şi protejarea cetăţenilor români, la standarde euro-atlantice de profesionalism. SRI rămâne ferm în ceea ce priveşte transparentizarea instituţională şi respectarea procedurilor de evaluare şi control intern”, a anunţat SRI într-un comunicat.

Generalul Florian Coldea a fost suspendat din funcţia de prim-adjunct al SRI în urma scandalului generat de dezvăluirile lui Sebastian Ghiţă.

Sebastian Ghiţă a susţinut că a petrecut vacanţe exotice cu generalul Florian Coldea şi chiar că i-a plătit fostului prim-adjunct al SRI aceste vacanţe.


 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
FOTO. Loredana, buna prietenă a Simonei Halep, apariție îndrăzneață
Prosport.ro
FOTO. Loredana, buna prietenă a Simonei Halep, apariție îndrăzneață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
Click.ro
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
Gandul.ro
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!