Joshua Castellano, total debusolat după infern. ”Nu am un loc unde să…”

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

Joshua Castellano aşteaptă ca anchetatorii să-şi termine treaba ca să se poată apuca imediat de reconstrucţia clubului, pe acelaşi amplasament. Îl doare, spune el, şi că angajaţii săi au rămas pe drumuri. Pentru el, e coşmarul retrăit din 2005, când clubul a mai fost făcut o dată scrum.

„Un deja vu oribil! Pentru că l-am trăit. Nu l-am trăit noaptea, l-am trăit ziua în 2005 şi nu credeam. Şi nu credeam nici vineri că ia tot foc! Nu credeam. Momentul în care am stins pereţii de acolo şi m-am întors pe partea cealaltă şi am văzut fumul gros şi că s-a dus spre tavan şi să simt că se prăbuşeşte tavanul şi totul… Am spus: am pierdut totul! Singura problemă a mea, la ora actuală e să se termine ancheta şi să se termine cu bine. Ca să putem să ne apucăm să lucrăm ca să dăm de muncă înapoi la oameni. Eu am peste 200 de oameni care lucrează în clubul ăsta, iarna, vara sunt dubli. Sunt oameni care au crescut cu mine şi nu pot să-i las aşa pe stradă”, a spus Joshua Castellano.

Administratorul clubului, Radu Turcan, nu s-a gândit decât la clienţii săi, care să iasă în siguranţă din infern.

„Mi-a fost teamă să nu păţească nimeni nimic, nu m-am gândit deloc la siguranţa mea, nu mi-aş fi iertat, am făcut tot ce a depins de mine ca acest lucru să nu se întâmple. M-am dezbrăcat deja de când încercam să stingem incendiul pentru că nu mai puteam respira acolo. Avem o chiuvetă în zona respectivă unde mi-am udat-o şi mi-am legat-o la faţă. Am pierdut-o ulterior şi am luat un tricou de la un ospătar cu care am încercat să intru a doua oară cu un alt extinctor. M-a oprit colegul meu Fane Fodoran şi atunci s-a prăbuşit tavanul clădirii, tavanul sălii respective. Nu, nu m-am speriat. Deja eram la ceva distanţă, câţiva metri în spate, am văzut că nu se poate face nimic, am intrat pe altă parte, pe altă ieşire de urgenţă, în club şi m-am asigurat că nu mai e nimeni în zona de intrare. În zona unde se află şi garderoba, împingeam lumea afară pentru că încerca să se întoarcă. Eu aş vrea să nu cred că e vorba de o mână criminaţă. Aş vrea să cred că nu există oameni care să fie capabili de aşa ceva, să rişte vieţile atâtor oameni”.

„Nu am un loc unde să mă duc dimineaţa, văd oamenii că nu au unde să se ducă, sunt pierduţi şi ei. Să direcţionezi atâţia oameni care sunt legaţi de tine… Sunt ca copilul când iese din burta mamei şi e legat cu cordonul ombilical şi dacă nu e la mama în braţe nu ştie ce să facă. Şi asta mi se întâmplă. Mi se pare că trăiesc într-un vis din care nu mă trezesc şi e atât de urât. Alături mi-au fost iubita mea şi căţelul! Şi toţi prietenii mei”, a încheiat Joshua. (Gabriel Niculescu)