LOVITURĂ! Solicitare pentru ca România să fie scoasă din UE!

• Știri
LOVITURĂ! Solicitare pentru ca România să fie scoasă din UE!

Şefului guvernului regional valon, Paul Magnette, a pledat pentru ieşirea din Uniunea Europeană a unor ţări din Europa Centrală şi de Est, referindu-se la Polonia, Ungaria, România şi Bulgaria, scrie cotidianul Le Monde în ediţia de luni, care preia un interviu acordat vineri de politicianul belgian publicaţiei L’Echo, cu ocazia împlinirii a 25 de ani a Tratatului de la Maastricht.

În interviul menţionat, Paul Magnette a spus că ar fi ‘de dorit’ ‘un Polxit, un Ungrexit, un Rumaxit, un Bulgxit’, care să urmeze ieşirii Marii Britanii din Uniune, arată stiripesurse.ro.


 

Paul Magnette, prim-ministrul socialist al Valoniei, s-a făcut remarcat prin opoziţia faţă de Tratatul de liber schimb UE – Canada (CETA), semnat în cele din urmă după ce regiunea sa a cerut o renegociere. Magnette este primarul oraşului Charleroi şi o personalitate în ascensiune a Partidului Socialist (PS) francofon, fiind dat ca posibil succesor al preşedintelui Elio Di Rupo. Definindu-se drept un ‘federalist rănit’ şi ‘poate primul dintre euroscepticii socialişti’, Magnette, fost director al Institutului de Studii Europene ale Universităţii Libere din Bruxelles, a oferit un diagnostic ultra-critic asupra evoluţiei UE. În acelaşi interviu, el a declarat că speră într-un scenariu care să clarifice viitorul european, mai precis o negociere ‘dură, dar echilibrată’ cu Londra, care ar inspira ţări din Europa Centrală şi de Est, poate şi Danemarca şi Suedia, potenţial tentate la rândul lor de negocierea de acorduri comerciale, de parteneriate şi, în final, de o ieşire din UE. Prim-ministrul valon a fost foarte critic şi faţă de Comisia Europeană, care se amestecă ‘în afaceri naţionale extrem de sensibile’, dar se dovedeşte incapabilă să atace frauda fiscală sau să gestioneze problema migranţilor, Bruxellesul fiind, în opinia sa, simbolul ‘elitelor complet deconectate de lume’. Paul Magnette, care nu îşi ascunde ambiţiile de a juca la un moment dat un rol în plan european, şi-a definit deja programul propriu, printre obiective aflându-se sfârşitul dereglementării sociale şi fiscale pe care a antrenat-o crearea monedei euro, în virtutea logicii monetariste a Germaniei. El mai propune stoparea tuturor negocierilor vizând tratate bilaterale sau multilaterale, în favoarea unor acorduri comerciale ‘pure’, un efort masiv pentru asigurarea independenţei energetice şi lupta împotriva schimbărilor climatice, mutualizarea unei părţi a datoriilor naţionale şi un vast plan de investiţii, ‘un plan Juncker la puterea 100’.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
Click.ro
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Salon Auto Paris 2026. Ce modele a adus Dacia și ce a lipsit de la standul constructorului român
Promotor.ro
Salon Auto Paris 2026. Ce modele a adus Dacia și ce a lipsit de la standul constructorului român
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
Gandul.ro
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!