Ce s-a întâmplat cu casele construite de Gigi Becali la Vadu Roşca, acum 12 ani. ”Eu ce am făcut acolo….”

• Știri

Două sute de locuinţe au fost construite cu banii lui Gigi Becali, iar restul pentru necesarul familiilor din zonă a fost asigurat de către autorităţile locale. Familiile care s-au mutat în casele construite de stat au avut interdicţie să vândă timp de patru ani de zile, dar după ce aceasta a expirat, au scos caselele la vânzare sau pur şi simplu au plecat, unii chiar pe vechiul amplasament din luncă, zonă măturată de ape, susţin oficiali din primăria localităţii! Gigi Becali a avut însă ”mână bună” pentru că în casele construite locuiesc în continuare familiile ajutate de el, iar asta s-ar datora bunătăţii sufleteşti a lui Becali, cred oamenii din partea locului. „Eu ce am făcut acolo am făcut din dragoste şi milă, la vremea aceea, acum că se întâmplă ce se întâmplă nu am nicio problemă. Am făcut şi cu asta basta, că le vând e problema lor. A fost cadoul meu pentru ei. (…) Deci nu îmi pare rău de nimic din ce am făcut şi pot să facă cu casa pe care am dat-o eu cadou ce vor ei. Cel ce nu are deloc casă bineînţeles că vor sta în ea. Am făcut şi biserica. Biserica m-a costat aproape 1 milion de euro. E o biserică frumoasă, e un sătuc frumos şi părerea mea că oamenii se vor muta cu timpul. Nu îmi pare rău de ce am făcut” spunea GIGI Becali, într-o declaraţie televizată.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Furnicuțele” lui Cătălin Măruță, subiect în emisiunea originală din Spania! Ce a spus Pablo Motos despre succesul din România
Click.ro
„Furnicuțele” lui Cătălin Măruță, subiect în emisiunea originală din Spania! Ce a spus Pablo Motos despre succesul din România
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Digi 24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Conducerea PNL amenință parlamentarii liberali cu excluderea din partid dacă nu vor vota Guvernul Mureșan. Ordinele stricte transmise de „aripa Bolojan”
Gandul.ro
Conducerea PNL amenință parlamentarii liberali cu excluderea din partid dacă nu vor vota Guvernul Mureșan. Ordinele stricte transmise de „aripa Bolojan”
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!