Brigitte Năstase, mărturisiri copleşitoare despre sora ei: ”A fost victimă a destinului”

• Vedete
Brigitte Năstase, mărturisiri copleşitoare despre sora ei: ”A fost victimă a destinului”

Brigitte, soţia lui Ilie Năstase, a avut o viaţă marcată de momente cumplite. Bruneta a spus că este fericită pentru că ştie că are mereu un sprijin în familia ei, de care nu va reuşit nimeni să o despartă vreodată.
Aflată la momentul sincerităţii, Brigitte a spus că a avut o perioadă în care nu a avut o relaţie tocmai bună cu sora ei, însă că acum au depăşit problemele şi se bucură să o aibă din nou alături.
”A suferit toată familia mea, viaţa ei nu a fost uşoară. Am susţinut-o, am ajut-o. Acum i s-a schimbat viaţa şi este bine. Ea a fost tot timpul o învingătoare. În viaţa fiecărui există urcuşuri şi coborâşuri. Ea a fost victimă a destinului, acum este momentul ei, după ploaie vine şi soarele. Acum e bine merci, fericită. Mă face fericită că am o relaţie foarte bună cu ea. Au fost persoane care au vrut să strice această relaţie, iar eu mă lăsam influenţată de acele persoane. Mă bucur că acum suntem bine. Sunt oameni răi, oameni care vor să distrugă sentimentul de familie, dar nu au reuşit. Nu aş mai vrea ca cineva să se bage în familia mea. Sora mea e foarte obişnuită cu camerele, pentru că se ocupă cu asta în Italia. Este mai faimoasă în Italia decât în România. Ea este într-o legătură foarte bună cu mama mea. Ea este o tipă mai rece. Am încercat să-i dau sfaturi pe care probabil nu le-a ascultat. Eu tot timpul ce-i spun, îi spun din suflet. Ştiam că familia noastră nu se va despărţi. Nu am mai vorbit din cauza unor dezacorduri. Eu am o viaţă plină”, a declarat soţia lui Ilie Năstase.
Brigitte Sfăt a spus că nu poate exprima în cuvinte dragostea ce i-o poartă mamei ei: ”Aş vrea să-i transmit un mesaj mamei mele. Îmi pare rău că nu pot să-ţi arăt în cuvinte ceea ce simte sufletul meu astăzi. Este mai mult decât ceea ce se poate spune în cuvinte. Aş vrea ca fiecare clipă pe care nu am putut să o petrec cu tine, să o înlocuiesc cu ceva frumos”.
Cristina, sora soţiei lui Ilie Năstase, a avut numai cuvinte de laudă la adresa mamei lor: ”Sunt binecuvântată că am o persoană care este o sfântă ca şi ea. Tatăl meu înainte să… a venit după mine la aeroport. Nu am apucat să-i spună niciuna dintre noi nimic.”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Prosport.ro
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Anamaria Prodan și Ronald Gavril, gesturi tandre pe plajă! Imaginile care arată cât de îndrăgostiți sunt cei doi
Click.ro
Anamaria Prodan și Ronald Gavril, gesturi tandre pe plajă! Imaginile care arată cât de îndrăgostiți sunt cei doi
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Administrația Trump îi retrage sprijinul ambasadoarei SUA din Grecia și-i cere demisia, după scandalul care a implicat și România
Gandul.ro
Administrația Trump îi retrage sprijinul ambasadoarei SUA din Grecia și-i cere demisia, după scandalul care a implicat și România
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!