O cântăreaţă celebră de la noi s-a căsătorit pentru a patra oară! “Îmi doresc şi un copil”

• Vedete
O cântăreaţă celebră de la noi s-a căsătorit pentru a patra oară! “Îmi doresc şi un copil”
Angela Rusu promite să facă nuntă mare şi în România

„Suntem împreună de şase ani şi jumătate! Important este ce simţim noi, noi să fim bine. Am învăţat din necazurile mele şi chiar nu mai pun la suflet nimic din ce spune lumea! N-am crezut că o să mă mai mărit vreodată! Aveam o repulsie… După trei căsnicii… Toata lumea poate zicea: mă, dar ce-are asta? M-am tot gândit ce o să zica lumea, ce o sa spună copiii? Eu îmi doream pe cineva care să mă iubească, să mă respecte! E un om bun, fetele mele au simţit imediat. Nu a făcut nimic special, dar fetele au văzut că mă face fericită, că le respectă!

Mă mărit şi în ţară. Dacă facem şi un botez. Ne dorim foarte mult un copil. Marius nu a mai fost căsătorit, el nu are copii. Îmi doresc un copil pentru că ne iubim mult. Vreau să am un copil, să aibă un tată, să ne bucurăm de el, să îl creştem împreună. De multe momente nu m-am bucurat cu fiicele mele când erau mici, eram concentrată pe carieră. Acum altfel văd lucrurile la 43 de ani.  Mi-a spus că, dacă nu se va întâmpla, asta e voia lui Dumnezeu, o să accepte. Nu stă cu mine pentru că vrea să îi fac un copil! Am stat de vorbă foarte serios”, a spus Angela Rusu.

Angela Rusu s-a căsătorit pentru a patra oară
Angela Rusu s-a căsătorit pentru a patra oară

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Prosport.ro
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cine este tânăra de 22 de ani suspectată că și-a ucis bunicul la Cluj. Aida locuia peste ocean și venise în vacanță
Click.ro
Cine este tânăra de 22 de ani suspectată că și-a ucis bunicul la Cluj. Aida locuia peste ocean și venise în vacanță
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Digi 24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Noua purtătoare de cuvânt a lui Trump face o afirmație controversată despre „toaletele” din China. Ce îi răspunde Beijingul
Digi24
Noua purtătoare de cuvânt a lui Trump face o afirmație controversată despre „toaletele” din China. Ce îi răspunde Beijingul
Tesla prezintă noua generație Roadster, cu tehnologii dezvoltate împreună cu SpaceX
Promotor.ro
Tesla prezintă noua generație Roadster, cu tehnologii dezvoltate împreună cu SpaceX
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Adio, Wi-Fi lent! Aparatul care mărește viteza e la reducere la Altex
go4it.ro
Adio, Wi-Fi lent! Aparatul care mărește viteza e la reducere la Altex
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Iarna a lovit în forță România. Ninsori abundente pe Transfăgărășan și în alte zone montane din țară. Prognoză de ultimă oră de la ANM
Gandul.ro
Iarna a lovit în forță România. Ninsori abundente pe Transfăgărășan și în alte zone montane din țară. Prognoză de ultimă oră de la ANM
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Are JOBUL PERFECT: oamenii stau la coadă ca el SĂ-I ÎNJURE!
Mediafax Spania
Are JOBUL PERFECT: oamenii stau la coadă ca el SĂ-I ÎNJURE!