Mesajul audio înregistrat de părintele Pomohaci către tânărul pe care ar fi vrut să-l corupă ”Zi-mi ce-ţi place…”

• Știri
Mesajul audio înregistrat de părintele Pomohaci către tânărul pe care ar fi vrut să-l corupă ”Zi-mi ce-ţi place...”

Între mesajele scrise schimbate între Ionuţ şi posesorul contul ”gersaunu”, care se presupune că ar aparţine lui Cristian Pomohaci, despre care am scris AICI, au fost inserate şi note audio. Ionuţ susţine că acestea ar fi fost făcute de părintele Cristian Pomohaci, care se afla în maşină şi nu putea să scrie, aşa că a înregistrat un mesaj vocal şi l-a postat pe facebook, primit imediat de către Ionuţ şi difuzat, joi, în cadrul unei emisiuni de la Antena 1. ”Zi-mi ce-ţi place asta te tot întreb” i-ar fi spus părintele Pomohaci. Cel mai probabil, anchetatorii vor face o expertiză informatică şi audio pentru a se stabili dacă mesajele şi vocea îi aparţin lui Cristian Pomohaci, aşa cum a cerut oficial, în platou, avocatul părintelui, Daniel Ionaşcu.

Anterior, de pe acelaşi cont ”gersaunu” a fost înregistrat, cel mai probabil din greşeală, un alt mesaj care nu pare să fie adresat însă lui Ionuţ:”Stai în maşină unde e sutana”.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, a criticat dur faptele părintelui Pomohaci, considerând că probele aduse împotriva lui, în media, sunt zdrobitoare.

”Nu mă îndoiesc că părintele Pomohaci încearcă să se salveze din această situaţie şi are dreptul la apărare deşi dovezile apărute în presă probează fără drept de apel foarte probabila sa vinovăţie. Nu ştiu să fi depus aceste probe, mi se pare că e foarte greu să găseşti probe contrare în faţa unor evidenţe.. gestul cel mai firesc care ar trebui să-l facă ar fi de autosuspendare. El este suspendat acum, nu poate sluji dar asta nu l-a împiedicat să-şi exercite adevărata sa vocaţie, de cântăreţ de muzică populară, este mai cunoscut în această ipostază decât cea de cleric.(…) Patriarhia nu a înregistrat nici un fel de minune săvârşită de Pomohaci. Biserica Ortodoxă nu protejează minunismul. El nu a făcut minuni, pentru că minuni înseamnă altceva decât gesturile mai mult sau mai puţin extravagante făcute de acesta, slujbele lui conţineau şi asemenea gesturi extravagante. Minunile sunt săvârşite de Dumnezeu prin anumiţi sfinţi. Există exorcisme, slujbe foarte riguros concepute, oficiate şi nu de oricine şi doar cu aprobarea episcopului, din câte ştiu eu nu a avut aprobare, nu se fac săptămânal, vinerea e o slujbă de maslu, pseudoexorcismele făcute de Pomohaci sunt lovite de nulitate, ţin de şarlatanie. Răspunsul meu este ferm, Biserica, creştinismul nu acceptă homosexualitatea, pentru că nu acceptă lucrurile împotriva firii create de Dumnezeu, se numeşte sodomie.”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
FOTO. Loredana, buna prietenă a Simonei Halep, apariție îndrăzneață
Prosport.ro
FOTO. Loredana, buna prietenă a Simonei Halep, apariție îndrăzneață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
Click.ro
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
Gandul.ro
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!