15 august este o zi importantă pentru români! Ce trebuie să faci de SFÂNTA MARIA sau ADORMIREA MAICII DOMNULUI!

• Știri

Principala sărbătoare a Sfintei Maria, din 15 august, se numeşte oficial în biserica romano-catolică „Ridicarea la Ceruri a Fecioarei Maria”, iar în bisericile ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului”. Recent, biserica anglicană a introdus „Sărbătorirea Binecuvântatei Fecioare Maria” la aceeaşi dată. În 15 august este celebrată şi Ziua Marinei, Sfânta Maria fiind ocrotitoarea marinarilor. La malul mării, dar şi în oraşele dunărene sunt organizate, de Sfânta Maria, manifestări religioase, artistice şi culturale.

La ţară se obişnuieşte ca de Sântămaria Mare să fie angajaţi pândarii în vii şi să fie „legat” ciocul păsărilor, pentru a nu mai putea strica boabele de struguri. De asemenea, se oferă ofrandă din noua poamă. De Sântămaria Mare se adună ultimele plante de leac, putându-se afla cum va fi toamna ce se apropie, şi se culeg flori care se pun la icoana Fecioarei Maria, considerându-se că apoi sunt bune de leac. Între cele două sărbători dedicate Sfintei Maria – 15 august şi 8 septembrie, când se sărbătoreşte Naşterea Maicii Domnului – este timpul prielnic semănării grâului.

De la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului se redeschide perioada în care se pot face nunţi, încep târgurile şi iarmaroacele de toamnă, dar şi praznicele de pomenire a morţilor. În unele părţi ale Moldovei, ziua de 15 august este considerată „a morţilor”, fiind pomeniţi toţi cei care au numele pornind de la cel al Sfintei Maria, şi la 8 septembrie, de Sfânta Maria Mică, sunt sărbătoriţi cei care poartă acest nume. În ziua praznicului, femeile merg la biserică şi duc cele mai frumoase flori din grădină, struguri, prune şi faguri de miere, pe care le dau în amintirea răposaţilor.

În Maramureş, sărbătoarea religioasă are o mare însemnătate, iar tradiţiile şi obicieurile de Sfânta Maria Mare încă se păstrează. Sunt organizate procesiuni religioase spre mănăstiri, iar la slujbele speciale participă câteva zeci de mii de oameni.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Prosport.ro
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Irina Rimes rupe tăcerea înainte de plecarea de la Vocea României. Ce relație are, de fapt, cu Tudor Chirilă, Smiley, Theo Rose și Horia Brenciu. „O să-mi lipsească și nu o să-mi lipsească”
Click.ro
Irina Rimes rupe tăcerea înainte de plecarea de la Vocea României. Ce relație are, de fapt, cu Tudor Chirilă, Smiley, Theo Rose și Horia Brenciu. „O să-mi lipsească și nu o să-mi lipsească”
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Digi 24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Trump numește atacurile ucrainene asupra rafinăriilor lui Putin „o rușine”
Digi24
Trump numește atacurile ucrainene asupra rafinăriilor lui Putin „o rușine”
Tesla prezintă noua generație Roadster, cu tehnologii dezvoltate împreună cu SpaceX
Promotor.ro
Tesla prezintă noua generație Roadster, cu tehnologii dezvoltate împreună cu SpaceX
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
go4it.ro
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Descopera.ro
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Anchetă a Poliției după ce nepotul lui Sorinel Puștiu ar fi fost atacat într-un club de manele. Culisele scandalului care a aprins lumea interlopă
Gandul.ro
Anchetă a Poliției după ce nepotul lui Sorinel Puștiu ar fi fost atacat într-un club de manele. Culisele scandalului care a aprins lumea interlopă
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Are JOBUL PERFECT: oamenii stau la coadă ca el SĂ-I ÎNJURE!
Mediafax Spania
Are JOBUL PERFECT: oamenii stau la coadă ca el SĂ-I ÎNJURE!