Mesajul căpitanului tricolorilor la capătul încă unei campanii ratate: „Trebuie să ne concentrăm pe viitor!”

• Știri
Mesajul căpitanului tricolorilor la capătul încă unei campanii ratate: „Trebuie să ne concentrăm pe viitor!”

La finalul acestor preliminarii, încheiate cu o remiză, 1-1 în Danemarca, fundaşul lui Napoli a spus că rezultatul de la Copenhaga este unul de moral şi a dezvăluit ce a adus Guriţă nou la naţională.  

„Am reuşit un joc bun aici în Danemarca. Suntem fericiţi că am reuşit un rezultat bun, muncit. Spirit de sacrificiu, motivaţie, un spirit nou, sperăm să continuăm pe acest drum. E dezamăgirea mare că nu am reuşit să mergem la CM, dar începe o nouă etapă la echipa naţională. Trebuie să jucăm din ce în ce mai bine să câştigăm meciuri şi asta să ne aducă pe un drum bun”, a declarat Vlad Chiricheş.

Căpitanul tricolorilor a spus că această calificare s-a ratat pe teren propriu cu Muntenegru cerându-le coechipierilor săi să uite cât mai repede de acest eşec, mesajul său fiind „toţi trebuie să privim spre viitor”.

„Dacă am fi câştigat acasă cu Muntenegru altfel ar fi fost moralul nostru, dar nu mai trebuie să vorbim despre trecut, trebuie să ne concentrăm pe viitor. Am încercat să facem un joc bun şi asta ne-a împins de la spate la meciul cu Danemarca. Nu aveam nimic de pierdut. Trebuie să progresăm şi să câştigăm următoarele meciuri”, a adăugat Chiricheş.

Cu Guriţă selecţioner, România este neînvinsă. Contra a debutat cu o victorie cu 3-1 cu Kazahstan pe banca naţionalei, iar în Danemarca a reuşit un 1-1.

România a închieiat grupa E preliminară, câştigată de Polonia, pe locul 4 cu 13 puncte.

Autor: Cristi P. 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
Click.ro
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Digi24
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
În timp ce Trump negocia direct cu Putin intrarea motorinei rusești pe piața americană, delegații din SUA, Ucraina și Europa discutau un acord de pace la Miami. Vestea a surprins pe toată lumea și l-a înfuriat pe Zelenski
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!