”Fata e foarte mămoasă. Am 40 de ani. Am simţit să fac aceste lucruri. Atunci când sufletul meu nu a mai avut putere să urle, mi-am scris durerea pe corp. Am scris suferinţe pe care le-am avut. Primul tatuaj mi l-am făcut când am fost dezamăgită din oamenii din viaţa mea.
Primul tatuaj a fost ”Nu pun nimic în faţa lui Dumnezeu”. Primul tatuaj a fost pe coloană. Am pus ceva înaintea lui Dumnezeu şi am fost pedepsită. Problemele au început când Ilie a iubit alte femeie, iar eu m-am trezit pe un pat de spital singură, crezând că am cancer.
Aveam 3 tumori în corp şi 8 kilograme în plus. Spuneau că îl ţin lângă mine cu nişte boli care nu existau. Îmi era frică să nu mă trezesc fără păr în cap. Dacă Ilie m-ar fi iubit, m-ar fi preţuit atunci când m-a avut”, a declarat Brigitte Sfăt în cadrul unei emisiuni TV.
Brigitte Sfăt şi Ilie Năstase s-au căsătorit în 2013, iar relaţia lor a fost presărată cu numeroase scandaluri, despărţiri şi împăcări.
Participă la conversație!
Intră în cont!
Intră în cont pentru a comenta
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a
limbajului
instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași
comentariu
pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Site-ul
nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru
contribuția
la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.